Arhiva pentru 13 septembrie 2012
Carnea de pui este plină de lichide şi substanţe chimice
Pieptul de pui “delicios şi suculent” din caserola de la supermarket ascunde un secret care te va face să te gândeşti de două ori înainte să îl cumperi. Majoritatea persoanelor nu ştiu despre acest lucru, dar carnea de pui convenţională conţine în mod obişnuit mult mai mult decât pui, deoarece este umplută cu apă sărată, zeamă,
Mai multe articole
Regulile privind luarea în gazdă s-ar putea schimba. Cum ar putea ajunge la închisoare proprietarii care iau în spaţiu o altă persoană
Proprietarii de locuinţe vor trebui să declare câte persoane locuiesc efectiv la adresa unde intenţionează să mai ia în spaţiu o altă persoană, potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de MInisterul Administraţiei si Internelor. Cei care declară date nereale vor fi acuzaţi
Ministrul Eduard Hellvig îi răspunde Elenei Udrea
Ministrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, îi răspunde Elenei Udrea, după ce aceasta a scris pe blogul personal că este nemulțumită de activitatea sa. „Am aflat azi de la unul dintre consilierii mei că doamna Udrea este supărată. Firesc, primul sentiment,
Băncile scot la vânzare mii de case şi apartamente
Bancherii caută să accelereze recuperarea pierderilor din credite restante aruncând pe piaţă mii de case şi apartamente din toată ţara executate silit – de la locuinţe de câteva mii de euro până la clădiri istorice evaluate la milioane de euro. BCR, BRD şi Banca Transilvania –
ANAF te recompensează dacă îţi pârăşti vecini rău platnici sau evazionişti
Cei care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întâmplă şi în alte state, a declarat secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, care va studia legislaţia „denunţătorului”
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
In data de 28 septembrie, de la ora 8.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare va avea loc bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, in organizarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Reprezentantii AJOFM au contactat până in prezent un număr de 20 angajatori, care
Horoscop celtic: Copacul care îţi ocroteşte zodia + Puterile pe care le moşteneşti
Potrivit mitologiei celtice, copacii pot avea o mare influenţă asupra vietii noastre si personalitatea si calităţile ne sunt dezvăluite de arborele care guvernează ziua de naştere. Mesteacăn 24 decembrie – 20 ianuarie Acest copac dezvăluie doua tipuri de persoane in functie de perioada
Miniştrii francezi vor să rezolve problema rromilor dar confundă Bucureştiul din nou cu Budapesta
Vizita ministrului de Interne al Republicii Franceze, Manuel Valls, si a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuv, in România este dezbătută pe larg de presa franceză. In articolul jurnaliştilor s-a strecurat insă o eroare, iar Bucureştiul este confundat cu Budapestea. „Manuel
Campania “NU-ŢI LĂSA MAŞINA LA ÎNDEMÂNA HOŢILOR!”
Poliţiştii sătmăreni au desfăşurat o nouă acţiune de prevenire a furturilor de şi din autoturisme în cursul zilei de azi, 12 septembrie a.c., acţiune desfăşurată în zona Pieţei de Vechituri. Au fost distribuite materiale informativ-preventive, iar şoferii prezenţi au primit şi recomandări