Ministrul Silaghi in vizită la obiective din judeţ

• publicat la: 8 December 2012
Ministrul Silaghi in vizită la obiective din judeţ

Vineri, 7 decembrie, Ovidiu Silaghi – ministrul Transporturilor şi Infrastructuri, însoţit de Adrian Ştef preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, senatorul Valer Marian, Dumitru Dorel Pop primarul din Odoreu, Silviu Zetea primarul şi Radu Iancu viceprimarul din Medieşu Aurit, Mihai Apan primarul din Apa, a făcut o nouă inspeţie la Drumul Naţional Satu Mare-Odoreu-Medieşu Aurit-Apa. S-a urmărit ritmul de executare a lucrărilor, dar şi calitatea acestora în condiţii de iarnă. Prin acest demers s-a dovedit că promisiunile devin realitate.

“În aceste 10 zile se face consolidarea, iar drumul, după cum se poate vedea, este deja circulabil. Nu mai sunt gropi, se poate merge din Odoreu şi până la Apa. Noi ne ţinem de cuvânt”, a declarat ministrul Ovidiu Silaghi. La rândul său, senatorul Valer Marian a punctat că: “Drumul pe care îl vedeţi este o dovadă că ne respectăm cuvântul şi că deviza noastră este cu adevărat fapte nu vorbe, deşi au revendicat-o şi alţii”. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a subliniat eficacitatea sistemului de decizie. “Am demonstrat prin această acţiune, prin acest proiect, că ne ţinem de cuvânt. Aţi văzut ce repede a mers şi transferul de la nivel local la nivel judeţean, de la nivel judeţean la nivel naţional, pentru ca acest drum să îl lucreze cei de la CNADNR. Vedeţi că se pot face lucruri bune pentru sătmăreni şi poţi cu adevărat să te ţii de cuvânt şi îi rog pe sătmăreni să aibă în continuare încredere în noi”, a precizat Adrian Ştef.

După inspecţia drumului cei doi candidaţi  pentru alegerile din 9 decembrie pentru Camera Deputaţilor şi Senat au vizitat fabrica de ciocolată Wawi de la Odoreu unde au stat de vorbă cu angajaţii.

Reprezentanţii constructorului au precizat că această lucrare reprezintă un record la nivel european. “În ceea ce priveşte drumul în ansamblu, am consolidat 90% din suprafaţa lui, suntem în termen, mâine se va face o recepţie finală a drumului. Rămân doar lucrări adiacente de consolidare a acostamentelor, de curăţire a lui şi, practic, săptămâna viitoare, aşa cum am promis – în 10 zile, se vor termina lucrările. Pot să spun că am stabilit un record, niciunde în Europa nu cred că în 10 zile s-a realizat o astfel de lucrare”, a declarat şeful de şantier, Jean Cristache.

comunicat

Lasati un comentariu