Pagina principala / Timp Liber / Sora Antonia la vârsta senectuţii

Sora Antonia la vârsta senectuţii

Unii oameni au norocul să întâlnească îngeri. Așa este sora Antonia, pe numele de mireană Natalia Ioan. Firavă la făptură, dar un caracter și o forță interioară călită de suferință. Suferința unui orfan ce s-a transformat toată în putere. O putere care a făcut un Om să răzbată în vremuri grele, să-și croiască drum în viață.

Dar să o luăm de la început. S-a născut la 19 februarie 1929. A rămas orfană de mamă la 2 ani. A făcut 4 clase primare, iar la 10 ani a început să muncească pe moșiile boierilor, dar nu s-a bucurat de rodul muncii ei pentru că tatăl venea și-i lua simbria. Totuși această perioadă a lăsat urme. Pe unde destinul i-a purtat pașii a învățat câte ceva. A învățat croitorie, să facă aranjamente florale, apropiindu-se de artă. Nu și-a neglijat studiile și încet, cu mari eforturi a făcut 8 clase, apoi liceul, muncind noaptea și învățând ziua.

Iubind arta, a pus umărul la construcția Căminului Cultural din Galați. Amintindu-și de acele momente spune:„ Cu durere în suflet trebuie să spun că sălașul de cultură s-a construit dintr-o fostă cârciumă cu materialele de construcție provenite din dărâmarea bisericilor”. A ajuns directoarea Căminului Cultural din Galați, apoi directoarea Cinematografului.

De-a lungul timpului a condus formații artistice, a învățat muncitoarele să brodeze, să coasă, să facă flori, a proiectat filme luptându-se cu cenzura, a dus arta și frumosul în mijlocul muncitorilor. A fost membră în Comitetul Femeilor, unde făcea acte caritabile în spitale și orfelinate, totul înafara serviciului, în timpul liber. Toată durerea unui copil orfan s-a transformat în dragoste pentru aproapele creștin.

De surorile mariane și franciscane s-a apropiat încă de la botez pe care l-a primit de la romano-catolici prin surorile de la Notre-Dame de Sion. Vremurile de restriște abătute peste țara noastră au determinat-o ca abia după 1990 să poată activa ca soră mariană și franciscană. După 20 de ani de activitate caritabilă la Galați, de la 3 persoane cât număra comunitatea a lăsat, la venirea la Carei, 63 de franciscani în orașul de pe Dunăre.

Pentru a fi mai aproape de unicul său fiu, s-a mutat la Carei. A vândut casa pe care o cumpărase pentru acesta la Galați, banii contribuind la ridicarea bisericii Sf. Anton de Padova de pe strada Independenței din urbea noastră. Și-a vândut și garsoniera. Ajunsă la Carei, a mers la Serviciul de Asistență Socială din cadrul primăriei și s-a oferit pentru activități caritabile. A deschis ușa orfanilor de la casele familiale, a bătrânilor de la casa de bătrâni, ajutând mereu acolo unde era nevoie.

O viață, un crez, un destin sunt cuprinse de cuvintele simple ale sorei Antonia: „Am avut caritatea în suflet prin suferința mea”.

comentarii