Arhiva pentru 16 august 2013
O reuşită seară de jazz
Vineri, 16 august 2013, de la ora 19.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei a avut loc un concert senzațional de jazz la pian și vioară susținut de Molnár Bencze și Lachegyi Róza, doi instrumentiști foarte talentați din Ungaria. Molnár Bence este student la conservatorul „Liszt Ferencz” din Budapesta
Mai multe articole
Inaugurare drum de legătura cu judeţul Maramureş
Locuitorii comunei Odoreu salută sosirea muncitorilor şi a lucrărilor la drumul naţional DN 192 în comuna lor. Vineri, 16 august 2013 s-au terminat lucrările de asfaltare a drumului ce leagă municipiul Satu Mare de comuna Odoreu, ocazie cu care locuitorii comunei Odoreu în frunte cu reprezentanţii
Zilele Ardudului
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef a participat joi, 15 august 2013 la Zilele Ardudului. La deschiderea oficială a evenimentului au urcat pe scena deputaţii USL Ovidiu Silaghi şi Octavian Petric, prefectul Judeţului Satu Mare Eugeniu Avram, preşedintele Consiliul Judeţean
Francezi în vizită la Carei
In data de 20 august 2013, ora 19.00 la intrarea principală din castelul Károlyi va avea loc reprezentaţia grupului de arte şi tradiţii Le Ruban de Provence din Franţa. Ansamblul, condus de Stéphanie Nicolas, este păstrătorul tradiţiilor de dans şi port din jurul oraşului Avignon şi în
Kelemen: UDMR iniţiază organizarea referendumurilor locale în şase judeţe printre care si Satu Mare
UDMR va iniţia organizarea referendumurilor locale în şase judeţe din ţară pentru consultarea populaţiei cu privire la regionalizare, a afirmat preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor, care s-a declarat conştient de faptul că prefecţii vor ataca deciziile, însă este de părere că „mesajul
Mocăniţa din Valea Vaserului şi drumul bisericilor de lemn din Maramureş au fost apreciate drept „Obiectivul turistic al Anului 2013 în România”
Trenul cu aburi Mocăniţa din defileul Văii Vaserului şi traseul turistic al bisericilor de lemn din Maramureş au fost apreciate drept „Obiectivul turistic al Anului 2013 în România” într-un clasament întocmit de Asociaţia „Cele mai Frumoase Sate din România” (AFSR). Purtătorul
Hram la Bixad şi Măriuş
Creştinii ordodocşi şi catolici au sărbătorit la 15 august,Sfanta Marie Mare sau Adormirea Maicii Domnului. Cu această ocazie Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef a participat la hramurile mânăstirilor de la Bixad şi Măriuş. La
Statul vinde apartamentele ANL cu 365 euro/mp
Guvernul încurajează chiriaşii ANL să cumpere locuinţele în care stau, oferindu-le un preţ de 365 euro/mp. Pentru cei care vor să se mute în astfel de blocuri, dar nu sunt chiriaşi, preţurile sunt la nivelul pieţei. Un apartament ANL de două camere, 60 mp, ajunge astfel la 22.000 de euro.
Buletin informativ al Poliţiei
În data de 15.08.2013, în cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri în vederea diminuării riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.9890 de lei. Printre cei sancţionaţi se numără 1 pieton,
Întreruperi de curent în Carei,sâmbătă 17 august
Sâmbătă-17.08.2013 intre 8-17 Satu Mare: str.Alexiu Berinde, Hasdeu, Iancu Jianu, Turturelelor,Gradina Diana, Bujorului intre 35-77, Diana intre 1-25-total, Carei Str. M. Viteazul Bl. 17, C. Coposu Bl. 1. Duminica-18.08.2013 intre 9-11 Satu Mare : str. Caprioarei–partial, Balta Blonda-total, Luni-19.08.2013