Careienii contestă acţiunile primarului

• publicat la: 8 august 2013
Careienii contestă acţiunile primarului

Pentru a doua oară  în acest an Careiul a fost invadat de sloganuri ce reflectă  atitudinea localnicilor faţă de   proiectele cu care primarul Kovacs doreşte să redeseneze faţa oraşului.

Dimineaţa, pe toate clădirile din jurul primăriei Carei erau  înscrise cu litere de-o şchioapă ”doleanţele”  careienilor ce locuiesc de generaţii în oraş şi care contestă  viziunea conducerii oraşului asupra modernizării acestuia prin reducerea spaţiilor verzi şi înlocuirea lor cu parcări.

Tăierea celor opt copăcei din faţa  primăriei pentru a lăsa loc construirii a 17 parcări a declanşat acţiunile de protest  reprezentate prin înscrisuri colorate pe pereţii clădirilor învecinate.


Proiectul semnat la 30.09.2011,  Reabilitare strada 1 Decembrie 1918 –axa de dezvoltare” depusă prin POR 2007-2012 Axa 1,având o valoare totală a contractului finanţat de  7.601.000 lei, prevede realizarea în zona amintită a unui număr de 17 parcări fapt ce nu se putea realiza decât prin tăierea celor  8 copaci.

Pentru a evita  un nou val de nemultumiri urmat probabil de sesizări la agenţiile de mediu, viceprimarul Keizer Ludovic a convocat la sfârşitul lunii iulie o  întâlnire cu liderii partidelor politice din oraş, conform celor precizate de ing.Dorel Oprea, director al Departamentului Tehnic din Primăria Carei.

Potrivit spuselor dumnealui, la întâlnire au fost prezenti  consilierii Ilie Ciută, preşedinte PNL, Ionuţ Oneţ, preşedinte PSD, Beko Tamas reprezentant al UDMR şi Muller Ioan, preşedinte  FDG, alături de Ana Maria Cosma, arhitect peisagist angajat cu contract de colaborare de Primăria Carei.

Din punctul de vedere al arhitectului peisagist, AnaMaria Cosma, toţi cei opt copaci prezentau între 2 şi 5 boli, fiecare  şi deci nu era oportună păstrarea lor.  Nu am primit nicio confirmare a celor afirmate după tăierea lor când se putea face o constatare mai eficientă.

In calitate de city manager, Beko Tamas a adus la cunoştinţa celor prezenti că diminuarea numărului de parcări din portiunea respectivă va atrage penalizări de  25%, existând însă si posibilitatea de a fi refuzată finanţarea pentru neconformitate cu proiectul.

Ilie Ciută  a afirmat că “ din punctul meu de vedere nu pot fi de acord cu tăierea copacilor deoarece eu sunt cel care a făcut sesizări la Agentia de protectie a Mediului pentru tăierile din cele două părculeţe dar  având în vedere stadiul avansat al lucrărilor proiectului de reabilitare a străzii 1 Decembrie 1918 se pare că lipsa numărului de parcări prevazute în proiect va  pune în pericol finanţarea întregului proiect, pe toată lungimea lui.

Fiecare dintre liderii formatiunilor politice prezente a fost de acord cu cele menţionate.

  Consilierul Ciută a dorit să precizeze că nu este de acord cu  tăierile  de copaci ce se prevăd a se continua în parcul din jurul castelului la fel cum nu a fost de acord nici cu distrugerea terenurilor de tenis din parc doar pentru a se construi altele noi şi a lăsa loc activităţilor unei asociaţii de creştere a cailor în plin centrul oraşului şi al parcului.

 Buletin de Carei

comentarii

de emil la 25 august 2013 - 01:00

legelista 22:36

daca nu poti fara postari rasiste si ungariste, du-te la jobbik si la rongyos (magar) garda.

de Primar la 25 august 2013 - 04:38

@emil

Nu este bine acolo unde-mi trimiteți ciracul simpatizant, pe zsolti. Acolo se face militărie, se umblă în bocanci, este obositor, se transpiră și îți put picioarele. Sugerez să-l trimiteti într-un loc ceva mai dulce, în brațele lui Szárnyas sau ale lui Vak Csigi din Cigányvég. Acolo mă duc și eu de obicei, însoțit de toți votanții mei. Ca să aibă drum bun și cale bătută, trebuie însoțit cu urările cu care l-am obișnuit deja atât eu, cât mai ales vicele: „A gyász jöjön a fejedre”, „Nyirjanak simára a lábad közöt”, „Hogy a dögvész kötsön beléd”, „Napozzál négy gyertya közöt kiteritve!”, Nyuvaszon meg a Devla!”, „Sose szexely egy egészségest”!, „Üljön a szádra Büdös Maris és csak olyankor kapj levegőt, amikor szellent!”, „Hogy a korház fogjon meg!”, ” A rák egye le a gyomrodat”, „Vigyen el a singálo!”, stb. Mi-am deșertat tot repertoriul academic învățat la cursurile săptămânale ținute de consilierul meu privată, un clasic aflat încă în viață.

de roscatul la 25 august 2013 - 07:38

joltica draga mirosi a cal de la o posta si stii ca nu place la mine sa vii asa

de Prima la 25 august 2013 - 10:29

Zsoltica drága, iar mă faci de fecale? De câte ori să-i mai spun unui intelectual de forță ca tine că atunci când citezi ceva, este obligatoriu să menționezi și sursa fiindcă altfel poți fi acuzat de plagiat? De exemplu: fragment din Satira III (Scrisoarea a III-a) de Mihai Eminescu. Altfel pot să am din nou necazuri cu procurorii, nu-i destul că mă hărțuiesc acum fiindcă plătesc lunar 7000 de lei din banii Priamărie Carei ca să mi se facă reclamă de băiat bun, cinstit, harnic și bun goodar in GN-V? Cel puțin așa m-a încondeiat recent pârâciosul ăla de Valer Marian. Cine zice, ăla e. Chiar vrei să nu mai fim primiți de loc prin Cigányvég, vrei să creadă lumea despre noi că am umblat la iskola și că ne-am născut „poeți”? Doame feri, neam de neamul nostru n-a fost în stare să învețe carte, vrei să ne stricăm firma hăpt acum la al treilea mandat? Bagă-ți bine mințile în capățână barátom și fii mult mai prudent altă dată. Pierdem masiv din voturi dacă te dai intelectual și mai ales okos.

de roscatul la 25 august 2013 - 10:48

am spus la tine aniko sa speli intai mirosu de cal si apoi sa vorbeste ca ride lume la tine de ce pui pe facebukul tau si apoi vii si aici cu ele.
da cu versurile ai nimerit ca nimeni nu spunea mai bine despre udmreu nostru cu pirosfeherzold.,am crezut ca pacalim la ei si luam si noi o bucata din tara ca tot nu am putut sa aducem cu noi pamant din asia cand am venit da nu prea merge cu astia!

de emil la 25 august 2013 - 10:53

roscatul

Ba au adus din Asia pământul de pe copitele cailor. Pe care cai i-au băgat la Anus.

de Primar la 25 august 2013 - 15:26

Na látod Anna, acum te-ai si desconspirat, și-a dat seama toată lumea că tu ești zsolti, adică unul dintre postacii pe care-i plătesc bine ca să mă slujească cu credință. Roșcatul s-a prins imediat că miroși a armăsar!Acum ce ne facem? Da’ și tu proastă! Parcă trebuia neapărat să fii absolventă de Babes-Bolyai-University-Kolozsvar ca să-ți treacă prin cap că trebuie să te mai și speli din când în când ca să nu miroși de la o poștă a urină de cal? Că doar nu ești urmașă de grăjdar, sau chiar ești, dar ai tăcut chitic pâna acum? Parcă nu se vede Imediat pe pagina ta de f-book că te plătesc bine fiindcă lucrezi la Polgarmesteri-Hivatal-Nagykaroly? Acum te-ai apucat să postezi pe feiszbuk și versuri de Eminescu, în loc să postezi și tu, ca tot omul care mă iubește și care îmi este fidea, versuri de Wass Albert cel care-i mereu de-al nostru? Că doar așa m-ai obișnuit pâna acum și ne-a mers bine. M-ai dezamăgit profund, o să te scot din organogramă, o să te pun să plătești impozite pentru grajduri, o să-ți închid cuibușorul de nebunii aflat la mansarda grajdului. Pedeapsa majoră va fi că în loc de Lovarda, îi voi pune pe cei de la firma prietenă să facă un Teatru de Vară din banii obținuți pe fonduri europene, că doar așa este și normal.

de Elkorhadt fa la 26 august 2013 - 21:53

In ziarul online nagykaroly, in articolul publicat in data de 26 august 2013 și intitulat „Vigyázat! Balesetveszlyes a fa” distinsul domn (pensionar) Czier Péter, de profesie agronom, atrage atenția asupra faptului că acei copaci care sunt putrezi si care pot fi cauza unor incidente, trebuie tăiați. De acord.
Domnia sa susține că expertizarea copacilor buni de a fi tăiați, adică a celor putrezi, trebuie să fie făcută de prietenul și colegul de clasă al dânsului, distinsul biolog dr. Karácsonyi Károly. Absolut de acord.
Numai că.
Distinsul domn Karácsonyi Károly nu este angajatul Primăriei Municipiului Carei, nu este plătit, nici măcar ca și colaborator extern pentru o astfel de treabă, nu este obligat să facă această treabă, iar dacă o face, o face pe bază de voluntariat, ca o „muncă patriotică”. Vremea muncilor patriotice a trecut de mult, nu mai suntem in vremurile hei rup-ului de la Bumbești-Livezeni de exemplu, nu mai suntem în acele vremuri nici măcar la Carei.
Treaba respectivă trebuie să o facă angajații Primăriei Carei, cei care sunt plătiți din banii contribuabililor careieni, recte domnul Adorján Csaba, a vállalat vezetője. Iar dacă dânsul nu se pricepe, dacă nu este în stare să-și asume responsabilități sau dacă se teme, dacă îi este frică („valósággal félünk hozzányúlni egy fához, mert ha kivágjuk az elkorhadt növényt, rögtön ki vagyunk pellengérezve”) atunci să facă bine să-și lase locul (slujba) unuia mai priceput, sau să fie dat afară de către pe primar.
Tot distinsul domn agronom pensionar Czier Péter mai amintește și faptul că ” Elmondanám még azt is, hogy még támadják is egyesek a polgármesterünket, hogy miért történt annyi fakivágás.”
Din câte am aflat noi, protestatarii, cei care s-au opus tăierii abuzive a copacilor în Carei, n-au susținut niciodată că cei putrezi nu trebuie tăiați, că expertirea copacilor buni de a fi tăiați trebuie să fie făcută de către specialiști, ci au protestat mai ales fiindcă nu sunt consultați niciodată de către Primăria Carei atunci când au loc astfel de acțiuni, că în foarte multe cazuri, documentate prin fotografii si video s-au tăiat aiurea, inclusiv copaci sănătoși. Deci, hai să nu-l tot periem tot timpul pebprimar, că nu merită, ca să nu mai vorbim de faptul că tot mai multe voci reclamă faptul că acești copaci ajung în final în gaterele primarului pentru a fi transformați în scaune.

Dacă este nevoie să fie tăiați copacii putrezi, declarați ca atare de specialiști, este în regulă, să fie tăiați, dar masa lemnoasă rezultată să fie distribuită la cei nevoiași, pentru ca aceștia să aibă cu să se încălzească la iarnă!

de anita la 26 august 2013 - 22:16

consilierul plătit de primar din banii primăriei si care scrie la ziarul udemereului trebuie să justifice banii luati si să scrie pentru primar si cei care adună pentru el banii de campanie ca să iasă voturile la număr.
csabika nu poate fi dat afară că stie prea multe si face prea multi bani negri si sănătosi la fel ca si copacii tăiati din parc in anii trecuti si făcuti furnir că pentru scaune sunt buni cei care se taie cu bucăţica din părculete sau cartiere.
specialistii angajati in primărie sunt de la pominova – firma lui csabika trecută pe băiatul specialist in ..ape termale careiene.igy igaz!1
pe cine din primărie interesează de nevoiaşi….

de Ocean la 27 august 2013 - 11:00

Csabika habar nu are cite prune are in straita,vai de capul lui. Este o vorba in popor” prea mare palaria pentru capul saracului”. El nu stie nimic, taticul face acolo totul. Pominova nu este , nu a fost, s-au zis corect nu va fi condusa de Csabika. Nici o data. De ce pentru ca nu il duce capusorul.

de jmeker la 27 august 2013 - 11:04

la primaria carei sunt angajate familii intregi care formeaza de fapt marea famiglie udemeristocovacistokeiserista.
cei doi primari au pus k u r u pe banii orasului si pe fondurile europene pe care le impart cu firmele de casa cum e cea din marghita si livada.
in cinci judete nu gasesc de lucru cei de la DNA cum ar gasi pe la primarie doar ca kioru e preten cu popa tokos si cu kovesi si cu… si incearca sa lege la ochi justitiabili.
e adevarat ca beko duce acasa peste suta de milioane pe luna si la fel inca vreo cinci haveri??

de robi la 27 august 2013 - 11:09

da de unde stii tu oceane cat il duce capu pe csabika? umblati impreuna la pescuit pe balta de la ianculesti cumva sau nu mai ajunge si acolo de la apele termale relaxante ?
taticul director la firma de spatii verzi asigura comenzile pentru firma lui de gradinarit cumva ?
pai atunci de ce sa se streseze junioru ?

Lasati un comentariu