In aşteptarea rezultatelor concursului

• publicat la: 1 august 2013
In aşteptarea rezultatelor concursului

Mâine,2 august,se vor afişa rezultatele concursului ce a avut loc în data de 30 iulie,la Primăria Carei pentru angajarea de personal in cadrul Fundaţiei de promovare a turismului local.

După cum am menţionat in articolul Concurenţă mare la concursul din 30 iulie de la Primăria Carei,posturile sunt dorite deopotrivă de tineri şi mai puţin tineri,experimentaţi şi mai puţin experimantaţi,lipsa acută a locurilor de muncă din oraş fiind resimtita din plin.

Emoţii,stres şi agitaţie  la ora inceperii concursului,in faţa sălii mici de şedinţe din incinta primăriei.

Unii candidaţi  nu au dorit să poarte un dialog cu reporterul Buletin de Carei nici inainte nici după de interviu iar alţii au acceptat dar sub protecţia anonimatului.

Deşi Fundaţia de  Promovare a Turismului Cultural Carei a fost infiinţată in toamna anului 2012 de către Consiliul Local şi are un Comitet Director,nici unul din membrii acestuia nu a făcut parte din comisiile de examinare de la cele două concursuri organizate până in prezent.

 Comisia de examinare a fost  formată din primarul Kovacs Eugen,secretarul primăriei Sroth Clara si Monica Cadar de la Resurse Umane.

Aceiaşi comisie a intervievat şi candidatii pentru referenţi cât si   pe cei pentru posturile de  muncitori.

După un interviu care a durat între 2 si 3 minute de persoană,concurentii au fost invitati să se indrepte către camera 13 pentru verificarea abilităţilor de comunicare in limbi străine.

Cei care vizau posturile de referent au avut ca cerinţă pentru inscrierea la concurs intocmirea unui proiect care să cuprindă motivația înscrierii la concurs, cât și  o viziune proprie asupra a ceea ce ar face în cazul în care ar fi admis.

Potrivit celor relatate de unii din cei intervievaţi de comisie marti,intrebările  membrilor  comisiei nu au fost despre viziunea asupra atribuţiilor şi cerinţelor postului pentru care au candidat ci despre aspecte menţionate in CV,precum locul de muncă actual sau anterior.

Mai mult,câţiva dintre candidaţi au menţionat că au depus dosar de inscriere numai in limba maghiară deoarece nu cunosc limba română.

Pentru unul din posturile de ingrijitor parc a candidat si un tânăr care este specialist in peisagistică,cu studii in domeniu,care va fi subordonat agronomului Venig Zoltan,ce vine de la o asociaţie agricolă şi care va prelua funcţia de administrator parc Castel in urma concursului desfasurat in cursul saptamanii trecute.Mentionăm că domnul Venig este agronom de profesie,absolvent promotia 1971   si   a concurat pe post cu  Aciu Adrian,absolvent al Universităţii de Stiinte Agricole Cluj,specializarea Horticultură,Arboricultură,Amenajare Spaţii Verzi,conform CV depus.În plus,acesta a organizat în cursul acestui an nu mai puţin de 3 workshopuri la Cluj Napoca având ca temă „Gazonul”,„Material săditor viticol –Vivai Cooperativi Rauscedo” si  „Accesări și Finanțări Nerambursabile Europene”.

Deşi postul de agent de pază nu este menţionat intre cele scoase la concurs,unul dintre candidati a mentionat că el candidează pentru postul de agent de pază.

În mai puţin de 20  de ore se vor afla rezultatele  de la interviul de marţi,30 iulie,pentru locurile scoase la concurs de Fundatia ”Centrul de promovare a turismului cultural grof  Károlyi”.

redactia

comentarii

de heker la 2 august 2013 - 09:35

de ce nu spuneti ca se cunosc de mult rezultatele la concursul adica cine sunt cei care sa intre pentru un post la castel ca sunt pile de primar.
kissbacsi laudat in oras ca el ce spune aia este si ca numa el cu levi si cu jeno iau hotaririle

de Nagykárolyi la 2 august 2013 - 12:56

dar cine vret sa ia hotararile ? Ciuta ?

de Nagykárolyi la 2 august 2013 - 12:56

„vrei

de raspuns la 2 august 2013 - 13:18

hotarârile ar fi bine să le ia un juriu de specialitate și nu niște amatori cum de fapt s-a întâmplat. Asta pentru ca să fie evitate discuțiile și bârfele de la urmă.

de un roman la 2 august 2013 - 13:43

Domnule Kovacs Puha as vrea ca hotararile sa le ia un juriu de specialisti,dumneata ai vrea sa le ia Vasi ha ha ha Vass Albert,Kotry ha ha ha pardon Horty Miklos,Gyozike pardon Viktor Orban,Coiosul ha ha ha Tokes Laszlo…dar ei sa comande in tara lor ,,asta-i a romanilor” ca va place ca nu…oricum la fel ca tine ramana aici in tara cati am botezat eu de natia ta… 🙂

de emil la 2 august 2013 - 14:23

heker

Să dea Dumnezeu să mă înşel, dar tare mi-e teamă că ai dreptate!

nagypusztalegelo 2 august 12:56

Hotărârile se pot lua şi de către specialişti, aşa cum vinul se poate face şi din struguri!

de cititorul la 2 august 2013 - 14:57

ar vrea el jeno si postacu lui sa aiba situatia lui ciuta si sa nu mai rada toti de el cum sta in casa din caplenilor in chirie si cum isi cumpara masina din banii fundatiei ca pe numele lui nu poate ca nu prezinta garantie pentru nici macar o banca pana nu isi plateste datoriile facute ca a falimentat firmele lui personale.
si dupa 20 de ani ciuta are aceiasi firma si traieste bine din ea si plateste la angajati asigurarile si le face carti de munca si nu trebuie sa ii ascunda cand vine vreun control din satumare.
jena nici macar nu are curaj sa dea ochii cu oamenii si fuge de la sedinte cand vin mai multi romani si iar se ascunde dupa fusta nevestei si minciunile fotbalistului.
nu au nici o valoare acesti oameni care nici barbati nu se pot numi daca nu au curaj sa dea ochii cu lumea in oras si cheama numai politia ca sa ii apere….de localnici.
daca nu fura …asta nu are din ce trai si nici familia lui care a facut cumparaturi de case si masini numai din comisioanele aduse de taticu din banii careienilor si ale uniunii europene care da fonduri ca el sa aduca firmele apropiate.

Lasati un comentariu