Pagina principala / Cultura Invatamant / Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române

Sărbătorită în fiecare an ca semn al solidarității cu românii de peste Prut, în acest an legea 53/2013 instituie oficial Ziua limbii române pe 31 august. În contextul mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 din RSSM, la Chișinău are loc Marea Adunare Națională de la 27 august 1989, o întrunire la care participă aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii).

În cadrul adunării, se cere declararea limbii române ca limbă de stat în RSSM, precum și trecerea la grafia latină. Sub acest impuls, peste două zile, pe 29 august 1989 se deschid lucrările celei de-a XIII sesiuni a Sovietului Suprem din RSSM, care durează până pe 1 septembrie.Ca rezultat al unor intense dezbateri avute cu oponenții din Sovietul Suprem, deputații românofoni reușesc să impună limba română ca limba de stat și adoptarea alfabetului latin. Discuțiile cele mai aprinse din forul legislativ basarabean au loc pe 31 august, cand se votează și cea mai mare parte a legislației privitoare la limba de stat și alfabet. Ulterior, ziua de 31 august este declarată sărbătoare națională în Republica Moldova, sub titlul generic „Limba Noastră”. Instituțiile de cultură ale românilor au solidarizat cu basarabenii și au marcat această sărbătoare și în România.

Dincolo de datele seci de statistică, sărbătoarea limbii române este sărbătoarea ființei noastre naționale. Limba română a fost cea care de-a lungul secolelor a unit provinciile românești despărțite vremelnic de stihiile istoriei. „Unitate în diversitate” este deviza Uniunii Europene, dar pentru a nu ne pierde într-o lume în care globalizarea este un dat cert, avem nevoie de identitate. Această identitate ți-o dau limba națională, aceea în care ai spus pentru prima data „mama”, tradiția și legea străbune.

„Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim/Altă limbă armonioasă ca ea nu găsim./ Saltă inima-n plăcere când o ascultăm/ Și pe buze-aduce miere când o cuvântăm.”, spunea Mateevici.

Eu aș adăuga că frumusețea limbii române stă nu numai în muzicalitatea ei, ci și în multitudinea de graiuri, fiecare cu particularitățile sale, în plasticitatea ce îi conferă practic infinite înțelesuri unui singur cuvânt. Limba română este fundamental legată de tradițiile poporului român. Portul popular, lucrat cu migală, este viu doar acolo unde a fost creat. Cântecele de dor, jale și de bucurie își pierd farmecul traduse în altă limbă, iar de alinat, alină numai pe cei care-i pricep versul. Tradiția a fost filonul care a alimentat nația cu sevă vitală milenii de-a rândul.

Legea străbună, cea de-a treia coordonată a identității naționale, este creștinismul. Dincolo de rigorile unei dogme religioase, poporul român s-a născut creștin. Apostolul Andrei a găsit aici un tărâm fertil al monoteismului dac pe care a semănat vestea nașterii Mântuitorului. Credința în Dumnezeu a dezvoltat rădăcini adânci, regăsite în legendele populare românești, care și astăzi, într-o lume frenetică, umplu bisericile de Paști și Crăciun, pietrele de temelie ale sărbătorilor creștine.

Pentru toate acestea și pentru multe altele ce lipsa de spațiu ne obligă să le omitem, din respect pentru limba ce ne definește ca neam, începând de astăzi să o sărbătorim cum se cuvine în fiecare zi și să ne scriem mesajele prin toate mijloacele de comunicare folosind diacriticele specifice limbii noastre române. Este datoria pe care o avem față de urmașii noștri: să păstrăm identitatea limbii române cu semnele pe care și le-a luat pentru a fi unică.

 Nicoleta  Latiş

comentarii