96 de contravenţii într-o singură zi

• publicat la: 17 March 2014
96 de contravenţii într-o singură zi

Duminică, 16 martie 2014, poliţiştii din formaţiunile rutiere au acţionat cu forţe sporite pentru prevenirea accidentelor rutiere şi sancţionarea celor care încalcă legislaţia rutieră. În cadrul acţiunilor desfăşurate în judeţ poliţiştii au constatat 96 de contravenţii, valoarea totală a amenzilor aplicate ridicându-se la suma de 9745 de lei , fiind reţinute totodată 6 permise de conducere. Deşi conducătorii auto sunt participanţii la trafic cu cele mai multe abateri constatate (79), au existat sancţiuni aplicate şi altor categorii care au încălcat regulile de circulaţie, respectiv pietoni (10) şi biciclişti (7).

            Cele mai frecvente abateri ale conducătorilor auto în această zi de duminică au fost: depăşirea vitezei regulamentare (22 de cazuri ), nepurtarea centurii de siguranţă (15 cazuri), defecţiuni tehnice ( 12), lipsa documentelor (10).

            Reamintim în acest context câteva concluzii desprinse în urma cercetării elaborate la nivelul IPJ Satu Mare în 2013, cu privire la accidentele rutiere grave produse în judeţul Satu Mare pe o perioadă de 10 ani, corelate cu date statistice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Dintre zilele săptămânii, zilele de marţi şi duminică sunt zilele în care s-au constatat cele mai multe accidente mortale în judeţul nostru.

Viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de mers reprezintă principala cauză a accidentelor mortale.

Portul centurii de siguranţă diminuează semnificativ riscul de deces în cazul unui accident grav cu 40-50% pentru persoanele care ocupă locurile din faţă şi cu 25-75% pentru cei care ocupă locurile din spate. De reţinut este şi faptul că dispozitivele de reţinere pentru copii ( scaunele speciale de maşină) scad riscul de deces al copiilor în cazul uni impact grav cu până la 70%.

 

Lasati un comentariu