Careian accidentat. Făptaşul a părăsit locul faptei

• publicat la: 23 noiembrie 2014
Careian accidentat. Făptaşul a părăsit locul faptei

La data de 21.11.2014, ora 15:30, numitul A. Attila din Carei a solicitat prin Serviciul Apeluri de Urgență 112 prezența unei ambulanțe, întrucât tatăl său are nevoie de îngrijiri medicale, fiind victima unui eveniment rutier.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că, la data de 21.11.2014, ora 13:30, pe str. Coruților din municipiul Carei, conducătorul auto B. Levente de 36 de ani din Carei, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen, într-o curbă a intrat pe contrasens și l-a accidentat grav pe A. Attila de 79 de ani din Carei, care circula cu bicicleta. Inițial persoana accidentată a refuzat deplasarea la spital, iar conducătorul auto nu a anunțat organele de politie, părăsind locul accidentului fără încuviințarea acestora. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliție.

          La data de 21 noiembrie 2014, ora 18.50 poliţiştii rutieri sătmăreni au fost sesizaţi despre faptul că, pe bulevardul Cloşca din municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment. Din primele cercetări a rezultat faptul că un autoturism, înmatriculat în Marea Britanie, la volanul căruia se afla bărbat, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui grup de persoane. Un bărbat din acel grup a lovit cu pumnul aripa dreapta faţă a autoturismului, moment în care conducătorul auto a coborât din autovehicul, iar între cei 2 a izbucnit un conflict spontan. Ulterior  conducătorul auto a pus autoturismul în mişcare, moment în care persoana cu care a intrat în conflict, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a sărit pe capota maşinii, iar după câţiva zeci de metri a căzut pe partea carosabilă.

          Conducătorul auto a părăsit locului evenimentului, acesta fiind identificat ulterior de poliţişti, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani.

În urma acestui eveniment a rezultat accidentarea pietonului, care a fost transportat la unitatea medicală pentru a-i fi acordate primele îngrijirii.

          Celor 2 le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor care efectuează cercetarea locului faptei.

La data de 22.11.2014, lucrătorii Poliției orașului Ardud l-au prins în flagrant pe minorul K. A. în vârstă de 13 ani, domiciliat în Ardud, în timp ce încerca să fure un burlan din tablă de 4 m lungime și 20 cm circumferință, de pe un imobil din localitate. Susnumitul este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

La  data  de  22.11.2014, ora 11:47,  pe DN 19, în afara localității Botiz,  B. Ioan de 57 ani, din Satu Mare, conducând autoturismul marca Ford, pe fondul neacordării de prioritate la ieșirea de pe un drum lateral, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen condus regulamentar de  către T. Ana de 29 ani, din localitatea Valea Seacă, județul Satu Mare. În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a minorei T.A. de 12 ani, pasageră în autoturismul marca Volkswagen. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările în cauză continuă.

 

Lasati un comentariu