GastroPan: Locul II la secţiunea ,,Tortul Anului 2015’’ pentru Fantezia Decor din Satu Mare

• publicat la: 25 martie 2015
GastroPan: Locul II  la secţiunea ,,Tortul Anului 2015’’ pentru Fantezia Decor din Satu Mare

Succes răsunător pentru cea de-a şaptea ediţie a expoziţiei internaţionale GastroPan, care s-a desfăşurat în perioada 19-21 martie 2015 la Târgu Mureş. Peste 21.000 de vizitatori au trecut pragul expoziţiei pentru a se conecta la ultimele noutăţi tehnologice ale pieţei,iar majoritatea celor 132 de expozanţi din 24 de ţări şi-au planificat deja să revină anul viitor cu standuri şi mai spaţioase.

Cofetăria VIPP FASHION din Bârlad a reușit să câștige trofeul Tortul Anului 2015 la expoziția GastroPan cu un Tort Rustic realizat după o rețetă proprie, unicat, care are blatul făcut din bezea cu nucă și cu mac, iar cremele sunt făcute din roșii și din grâu.

Pe lângă Tortul Anului 2015, câștigat de Filip Ana Maria Claudia de la VIPP FASHION Bârlad, Locul II i-a revenit lui Râpa Alexandru din Satu Mare, de la Fantezia Decor, iar Locul III — Ibrean Adriana de la Clarion SRL din Câmpina.

La categoria ,,Creație artistică în pastă de zahăr’’, Locul I a fost câștigat de Bâlea Lidia de la LIDI Sweets din Codlea, Locul II — Dobrescu Daniela de la Delice International din Câmpina și Locul III — Cazacu Elena Ada de la VIPP FASHION Bârlad.

La ,,Creație artistică în ISOMALT’’, adică zahăr tras, suflat și turnat — Locul I — Toma Mihaela Gabriela de la Clarion Câmpina, Locul II — Dobrescu Daniela de la Delice International Câmpina și Locul III — Morar Cornel Constantin de la Clarion Câmpina.

La Panificație-Patiserie, Trofeul Pâinea Anului 2015 a fost câștigat de Ilincă Camelia e la Vel Pitar, Locul II — de Simac Viorel de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare și Locul III — de Bocsko Rozalia de la Primula SRL.

La Categoria Creație artistică în aluat de panificație, Locul I Berszan Bela de la Firma Dioszegi din Sf. Gheorghe, Locul II — Tokes Tibor, Brutăria Eldi Mureș, Locul III — Mihu Ciprian, Brutăria Frontera.

La Categoria patiserie, Locul I — Cazacu Elena Ada de la VIPP FASHION, Locul II — Szabo Zsolt de la Brutăria Eldi și Locul III — Csibi Iuliana, Harmopan Miercurea Ciuc.

Vizitatorii Gastro Pan au avut ocazia de a experimenta,testa şi degusta o gamă variată de soluţii,utilaje,tehnologii şi ingrediente,unele dintre ele fiind disponibile în premieră pe piaţa autohtonă.Managerii şi specialiştii din domeniu au descoperit idei de afaceri şi soluţii pentru eficientizarea activităţilor, pentru reducerea costurilor,pentru creşterea calităţii sau pentru dezvoltarea de produse şi servicii noi, adaptate cerinţelor actuale de pe piaţă.

Program dinamic şi numeroase demonstraţii practice

Anul acesta expoziţia GastroPan a fost din nou spaţiul inovaţiei şi al creativităţii, găzduind şi mai multe programe demonstrative care au evidenţiat utilitatea şi eficienţa conceptelor şi tehnologiilor expuse. Atât la standurile expozanţilor,cât şi separat, la invitaţia organizatorilor, brutari, bucătari, cofetari şi cakedesigneri premiaţi la olimpic şi mondial şi-au împărtăşit talentele cu miile de vizitatori. Sculptura în legume şi fructe, modelajul din pastă de zahăr,pictura artistică pe suport de zahăr şi tehnica modelării zahărului tras,  suflat şi turnat au fost printre cele mai atractive demonstraţii la GastroPan 2015.

Cei mai buni 212 brutari, cofetari şi bucătari din toate colţurileţ ării s-au întrecut la Concursurile GastroPan.Pe lângă Pâinea Anului 2015 şi Tortul Anului 2015, au mai fost premiate cele mai bune produse de patiserie,cele mai reuşite platouri culinare şi cele mai impresionante lucrări artistice din aluat de panificaţie, fructe şi legume, pastă de zahăr sau Isomalt.

GastroPan, în calendarul expoziţiilor internaţionale

Asociaţii de specialitate din ţară şi din mai multe ţări europene au fost prezente la GastroPan, expoziţie etalon pentru consolidarea industriei de panificaţie din Europa de Est.Liderii asociaţiilor de profil din România,Slovacia şi Ungaria, mediaţi de vicepreşedintele Uniunii Internaţionale a Brutarilor şi Cofetarilor (UIBC) au purtat discuţii în cadrul expoziţiei despre modalităţi de colaborare şi despre promovarea produselor autohtone pe pieţele UE.

Următoarea ediţie a expoziţiei GastroPan este programată tot la Târgu Mureş, în primăvara anului 2016.

Lasati un comentariu