Un sătmărean câştigă secţiunea de sculptură în fructe şi legume de la expo GastroPan
Ultima zi a celui mai important târg de specialitate pentru industriile de panificație, cofetărie, gastronomie și ospitalitate, expoziția GastroPan, a reprezentat cireașa de pe tort nu doar în ceea ce privește inovațiile, tehnologiile profesionale și demonstrațiile interesante la standurile expozanților pregătite pentru vizitatori, ci și în ceea ce privește factorul de atracție pe care îl reprezentau numeroasele platouri festive culinare și sculpturile din fructe și legume aduse la secțiunea de gastronomie a Concursurilor GastroPan. Cei mai pricepuți și experimentați chefi și bucătari artiști din România au participat la concursurile de gastronomie care au avut loc sâmbătă, 25 martie în cadrul expoziției GastroPan, la Sibiu.
Lumea acvatică… din fructe și legume
La această categorie, concurenţii au avut sarcina de a sculpta piese artistice din fructe şi legume având tematica ”Lumea acvatică”. Juriul a avut o sarcină foarte dificilă, bucătarii artiști au prezentat creatii artistice uimitoare. În acest an două sculpturi culinare au fost premiate cu premiul I. Cele mai frumoase creaţii artistice au fost sculptate de către Foris Kinga, reprezentantă Castel Haller și Râpa Adrian Raul de la Fantezia Decor Srl Satu Mare.
Locul II: Manea George – Panda Express Food Srl – Constanţa
Locul III: Verdeș Liliana – Alba Iulia
Felicitări tuturor bucătarilor artiști pentru ingeniozitate, talent şi profesionalismul cu care s-au pregătit pentru Concursurile GastroPan 2017 și mulțumiri tuturor participanților, concurenților și juriului că au dat dovadă de minuțiozitate, respect și dedicare față de arta culinară ridicând-o astfel la nivel internațional!
sursa gastropan.ro