Pagina principala / Timp Liber / Dragobetele sărută fetele

Dragobetele sărută fetele

Dragobetele este sărbătorit în calendarul popular în ziua de 24 februarie.  Cum vremurile s-au schimbat, tinerii au dat uitării pe Dragobete, zis şi Dragomir, Ioan Dragobete, Cap de Primăvară – tânărul zeu al dragostei din panteonul mitologiei româneşti.

Dragobete-Cap de primăvară este una dintre sărbătorile ce prevesteşte începutul primăverii. Românii numeau sărbătoarea Dragobetelui şi „Logodna păsărilor”, deoarece în această zi păsările se împerecheau şi îşi făceau cuib. În lumea satelor, această presupusă logodnă a păsărilor a fost adoptată simbolic de către oameni. Se credea că păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere până la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil şi în lumea oamenilor, ne spune profesorul Ion Ghinoiu.

Cum se sărbătorea Dragobetele

În dimineaţa zilei de 24 februarie, tinerii ieşeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau şi se strângeau în braţe. Fetele adunau flori de primăvară pe care le foloseau pentru descântecele de dragoste. Viorelele şi tămâioarele erau păstrate până la Sânziene, pe 24 iunie, când erau aruncate pe o apă curgătoare. Există credinţa că cele care nu făceau acest lucru, rămâneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: „Dragobetele sărută fetele!”.

Nu cred că este întâmplător faptul că tinerii ieşeau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a luat naştere şi expresia „Nu te-o prinde Dragobetele prin pădure”.

In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita „zburatorit”. Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.

Din zapada netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.

Dragobetele trebuia tinut cu orice preţ: Daca nu se făcea cumva Dragobetele, se credea că tinerii nu se vor indrăgosti in anul care urma. In plus, un semn rău era dacă o fată sau un băiat nu intâlnea la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, opinia generală fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar dacă o fată ieşea impreună cu un băiat si nu se sărutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.

Etimologia cuvantului Dragobete

Unii filologi susţin că numele „Dragobete” provine de la două cuvinte vechi slave „dragu” si „biti”, care s-ar traduce prin expresia „a fi drag”. Alti filologi sustin că vine din cuvintele dacice „trago” – tap (mai târziu devenit „drago”) si „bete” – picioare. Ţapul simbolizând la români fecunditatea!

Exista si ipoteza că „Dragobetele” se traduce prin „chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tânărul frumos, ales”, de la cuvintele dacice „drag”, ce semnifică „chip frumos”, „chip de lumina” si „betel”- „casa lui Dumnezeu”.

Etnograful Marcel Lutic sustine că „Majoritatea denumirilor pentru aceasta sărbătoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sărbătorii crestine a „Aflarii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare numită in spatiul slav „Glavo-Obretenia”. Românii au adaptat această denumire din slavă, asa apărând in veacurile evului de mijloc denumirile „Vobritenia”, „Rogobete”,” Bragobete”, „Bragovete” (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), până când, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sărbătorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul României, denumirea „Dragobete”.

Floarea dragostei

In lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla dacă tinerii se căsătoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o plantă cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau în grădină două fire de Floarea dragostei pentru tinerii îndrăgostiţi si dacă cele două plante se apropiau, era semn ca ei se vor căsători.

Dacă în unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, în altele ca fiind Năvalnicul sau cumnatul lui Lăzărica cel mort din dor de plăcinte, un lucru e sigur:  este tânăr şi este protectorul dragostei si al îndrăgostiţilor.

Sursa: CrestinOrtodox.ro