Primăria Carei, dulce amăgire de primăvară

Primăvara îşi intră treptat în drepturi şi natura înverzeşte din nou. În parcul oraşului se fac noi tăieri de copaci.
Careienii care intră pe pagina socială a Primăriei Carei au surpriza de a constata că oraşul în care trăiesc este prezentat în mod idilic, evitând crunta realitate. Doar pentru aşa ceva a fost înfiinţată redacţia Primăria Carei. Nici o imagine nu putem vizualiza din cartierele …modernizate prin proiecte europene şi care arată jalnic, cu locuri de joacă periculoase, cu pavaj care se ridică în valuri, cu borduri puse peste borduri sau cu gropi- piscină la spaţiile cu garaje.
Din cele 42 de imagini postate de redacţia Primăria Carei la data de 17 martie, nici din întâmplare nu există una cu intrarea principală la Castel, ca să nu se observe balconul cu tencuiala căzută.
Evident că nici cu Monumentul Ostaşului Român sau cu străzile şi trotuarele din oraş.
Fotograful Primăriei nu a greşit deloc când a îndreptat obiectivul spre Monumentul Ostaşului Român de lângă parc. A ales poziţia optimă pentru a surprinde doar vârful obeliscului, minunatul monument careian de for public fiind acoperit de tuia cei înalţi de 9 m.
Frumoasele imagini postate, atent lucrate, lasă impresia unei oaze de verdeaţă pentru cei care nu sunt din Carei şi care nu trec zi de zi pe lângă ruinele din parc folosite pentru scopuri deloc demne de menţionat. Metoda prezentării de imagini scoase din cotidian e similară celei în care faci curăţenie doar pe unde umblă popa.
În dreapta intrării, ruina acoperită cu plasă verde funcţionează mai departe ca un wc public. Evident că astfel de imagini din parcul oraşului nu veţi găsi nici în presa de casă a primarului , mai ales pe blogul finului acestuia folosit ca instrument de dezinformare şi denigrare a consilierului Ciută, singurul contracandidat al primarului candidat Kovacs la alegerile din 5 iunie . Imaginile se pot vedea şi pe viu la o simplă deplasare în parcul oraşului.
Reveria e de scurtă durată pentru că la iesirea din parc dai piept cu gropile care te aduc cu picioarele pe pământ! Asta în cazul în care nu cazi în cap precum băiatul de 12 ani ce s-a ales cu traumatism cranian în urma circulării pe aleea din faţa Monumentului Ostaşului Român …băiat pe care primarul Kovacs ţine morţiş să ne convingă că este fetiţă.
La 10m de locul acelui accident a mai apărut o groapă în asfaltul turnat, atenţie trecători.
Vestea despre drumul DN 19 care trece prin mun.Carei a depăşit graniţele judeţului, până şi agenţii de Poliţie din alte judeţe sunt mai îngăduitori cu şoferii care au domiciliul în Carei.
Toată infrastructura rutieră careiană este făcută ciur. Avem 24 de străzi de pământ, mult mai multe doar pietruite iar Primăria intenţionează să asfalteze străzi care nu au băgată canalizarea. Trotuarele sunt obosite şi fizic şi moral. Primăria a luat credit de la BCR în 2011 pentru reabilitarea drumuri şi trotuare dar creditul nu a ajuns deloc pentru aceste lucrări ci a fost folosit în cu totul alte scopuri decât cele pentru care a fost acordat. Iar careienii plătesc încă dobânzile pentru acest credit .
Sutele de milioane alocate puieţilor pentru parc nu reuşesc să convingă că sunt şi eficient folosite. Astfel, la umbra platanilor şi a arborilor apar magnolii sau …tuia obişnuiţi, şi ca preţ şi ca specie ce nu se plantează la umbra unor copaci.
Atenţie la alei. Nu toate sunt pavate, unele sunt doar cu criblură.
Atenţie deci dragi careieni pe unde călcaţi sau pe unde conduceţi dacă sunteţi cu maşina. Simpla postare de imagini de primăvară careiană nu înseamnă că aceasta a şi sosit la Carei.
Dacă ar fi fost făcută o prezentare concomitentă a realităţilor din oraş cu cele din grădina castelului nu ar fi fost nimic de comentat, dar când se promovează cu insistenţă doar partea idilică a oraşului, evitând cu osârdie tocmai infrastructura rutieră cea de toate zilele, parcă nu putem suspecta de bune intenţii primăria Carei. Triada susţinută de primarul Kovacs a lovit din nou. Ştim că se va asfalta pe ici pe colo doar în preajma alegerilor locale, când se va tăia şi panglica pentru locuinţele sociale acordate nu persoanelor cu probleme sociale ci salariaţilor din primărie sau copiilor acestora sau altor angajaţi bine remuneraţi. Dar tot nu se va putea cârpi tot ce a fost neglijat timp de 8 ani de zile.
Bun venit primăverii!
redacţia

comentarii
de Horia Mărieș la 5 aprilie 2016 - 06:37
Tare greu, dacă nu imposibil, le mai este unora care sunt și consilieri personali cu limbile (mă refer doar la cele străine).
Pe o carte poștală ilustrată de ieri s-a băsădit despre Renáta și Patrick.
Doar că în titlul cărții poștale numele mirelui apare ca fiind Patrik.
Exact la fel, cum, în foarte multe cazuri, numele lui Jules Verne apare ca fiind Verne Gyula.
Este doar o chestie (de lipsă) de cultură generală, nu de altceva.
Se poate drege ușor lipsusul, dacă se mai face incă o dată liceul.