Arhiva pentru 7 aprilie 2016

Programul meciurilor Memorialului Mircea Dohan la handbal
Mâine de la ora 10,00, va avea loc deschiderea oficială a Memorialului Mircea Dohan la handbal. Evenimentul va avea loc în sala de sport a colegiului Tehnnic Iuliu Maniu în prezenţa a numeroşi invitaţi, a familiei, a iubitorilor de sport. FAZA GRUPELOR Echipe invitate: VINERI
Mai multe articole

Maşini de epocă la lucrările Apaserv SA din Carei
Cu 25 de zile înainte de termenul de încheiere a lucrărilor Masterplanului Apaserv SA de extindere a reţelei de apă şi apă uzată, cofinanţat de Uniunea Europeană, au fost demarate lucrările pe strada Constantin Mille iar în capăt se construieşte un punct de captare a apei reziduale,

Au fost alesi președinții secților de votare în județ
Președinții birourilor electorale de circumscripție și locțiitorii acestora au fost desemnați azi, prin tragere la sorți, eveniment ce a avut loc la Tribunalul Satu Mare în prezența prefectului Radu Bud și a consilierilor juridici din cadrul Prefecturii. Tragerea la sorți a fost efectuată

Romeo Pop a devenit unicul președinte al organizației locale PNL Satu Mare
PNL este primul partid care a finalizat lista de candidați pentru funcția de consilieri locali la municipiul Satu Mare. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute de președintele organizației municipale, Romeo Pop și de copreședintele organizației județene, Adrian

Primăvara Artelor la cea de-a IV- a ediție
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, organizează luni 11 aprilie de la ora 14:00, la Colegiul Național Mihai Eminescu, cea de-a IV a ediție Festivalului „Primăvara Artelor”. Această manifestare are ca scop promovarea

Noi angajări la Castel
La avizierul primăriei au fost afişate rezultatele concursului pentru ocuparea celor 3 posturi de referent organizare evenimente din cadrul fundaţiei pentru promovarea turismului cultural ,,Grof Karolyi”. Pentru aceste posturi nu a fost cerută deţinerea cetăţeniei române. Comisia

Accident grav la Carei
Pe fondul neacordării de prioritate unui pieton angajat în travesarea străzii pe trecerea de pietoni, la Carei a avut loc în această dimineaţă un accident grav de circulaţie. În data de 07.04.2016, la ora 07.52, poliţiştii rutieri din Carei au fost solicitaţi prin apel 112, să intervină

Locul 2 pentru careieni la concursul ”Cultură şi civilizaţie în România”
Etapa județeană a Concursului interdisciplinar ”Cultură şi civilizaţie în România” s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil” Satu Mare, în data de 31 martie 2016. Concursul, adresat elevilor de liceu, cuprinde pregătirea unui portofoliu şi a unui proiect de conservare

Așezare de 7.000 de ani și cimitir de incinerație de 3.000 de ani, descoperite recent
O așezare veche de șapte milenii, din neolitic, și un cimitir de incinerație de trei milenii, din prima epocă a fierului, au fost descoperite în zona Limba-Oarda, în apropiere de Alba Iulia, în timpul cercetărilor de descărcare de sarcină arheologică a unui teren pe care va fi traseul autostrăzii