Finanţişti condamnaţi la închisoare cu executare

• publicat la: 25 iulie 2016
Finanţişti condamnaţi la închisoare cu executare

Fostul şef al Finanţelor Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean, a primit o condamnare de 8 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de luare mită. Sentinţa a fost dată vineri de Tribunalul Bihor.

În același dosar, omul de afaceri Gheorghe Moiş a primit condamnat la 2 ani si 10 luni închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Oradea.

Conform sentinţei, Mircea Ardelean a fost condamnat la: “8 ani închisoare în detenţie şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi, g cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsa complementară, dreptul de a ocupa o funcţie sau exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natură aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii potrivit art 65 alin 1 cod penal”.

Omul de afaceri Gheorghe Moiş a fost condamnat la 2 ani şi 10 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, b și c cod penal de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsa complementară, dreptul de a ocupa o funcție sau exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natură aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii potrivit art 65 alin 1 cod penal de la 1968.

Istvan Soos a fost  condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare în detenţie şi 5 ani pedeapsă complementară.

De asemenea inculpatul Mihai Crişan a primit pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare şi pe Becski Daniel Gheorghe la 5 ani şi 8 luni închisoare

De asemenea, instanţa măsurile DNA din 11.12-2014 prin care s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile proprietatea inculpatului Ardelean Ioan Mircea, dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 23.614 lei, reprezentand contravaloarea mitei primite de la inculpatul Mois Gheorghe (valoare renovare apartament), precum și a sumei relative de 7700 lei reprezentând contravaloarea mobilierului primit prin intermediul inculpatului Soos Istvan. De asemenea, dispune confiscarea extinsă de la inculpatul Ardelean Ioan Mircea a sumelor de: 38,886 lei (diferența rămasă dupa scăderea confiscării speciale), 25.000 euro, precum și 36 de monede din metal galben, cu o valoare de aprox.37.000 de euro), sume pe care inculpatul nu le poate justifica.

Condamnaţii sunt obligaţi şi la cheltuieli judiciare după cum urmează Soos Istvan la 11000 lei, Ardelean Mircea 20 000 lei, Mois Gheorghe 13000 lei, Becski Daniel şi Crilan Mihai câte 9000 lei.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile.

integral pe portalsm.ro

Lasati un comentariu