De la Banca Albina la…nimic

• publicat la: 12 martie 2017
De la Banca Albina la…nimic

Structurarea lumii agricole în mediul rural nu poate fi realizată fără ajutorul unui sistem de creditare specific agriculturii. Ţările agricole europene au înțeles că produsul alimentar nu este un bun oarecare şi nu se poate compara cu orice marfă de pe piaţă.

Aceste țări, au creat sisteme de creditare preferenţiale, cu o dobândă de 1,5 -2% pentru tineri (până la 40 de ani), respectiv cu o dobândă de 4-5% pentru agricultorii care depăşesc vârsta de 40 de ani. În condiţiile în care băncile private nu ofereau aceste formule de împrumut, agricultori din multe ţări europene şi-au creat propria bancă (Credit Agricol în Franţa etc.) cu ajutorul statului.

O astfel de procedură permite agricultorilor unei ţări să se opună mai uşor unor măsuri neadecvate venite de la Bruxelles, până în momentul deblocării diferendului.

Comportamentul de slugă, caracteristic agriculturii româneşti, faţă de decizii uneori catastrofice pentru ţară, negociate cu Comisia Europeană (vezi negocierea în genunchi a cotei naţionale de lapte), nu este specific unei ţări precum Franţa, spre exemplu.

Agricultorii unei astfel de ţări sunt susţinuţi financiar de banca aflată în proprietatea lor, până în momentul deblocării unei decizii judecate ca fiind potrivnică intereselor lor.

Pe când propria voastră bancă, dragi țărani români?

În perioada interbelică, strămoșii voștri aveau banca lor, Banca Albina!

Avram Fițiu

http://www.avramfitiu.ro/

Lasati un comentariu