O afacere de familie din Carei: La ,,Bagosi fiuk,, clienţii revin mereu
O afacere, o familie cu doi băieţi care astăzi au şi ei familia lor. Despre cheia succesului unei mici afaceri de familie ne va relata familia Bagosi.
Mulţi oameni visează să devină propriii lor stăpâni dar mai puţini au curajul de a acţiona în acest sens. Buletin de Carei vă prezintă una dintre afacerile de familie din Carei care poate constitui un model pentru cei care doresc să fie cât mai independenţi. Devenim maturi şi responsabili când înţelegem că prin ceea ce suntem avem datoria de a oferi celorlalţi cel mai bun produs care să-i servească. Un produs care aduce doar beneficii şi care nu necesită nicio compensare.
Sunt destul de multe afaceri de familie în Carei dar astăzi ne vom opri la afacerea familiei Bagosi, un aprozar mai altfel, cunoscut sub numele de aprozarul Bagosi fiuk.
De ce spunem mai altfel? Careienii ştiu de ce. Pentru că atunci când intri în aprozarul lor nu găseşti doar un simplu depozit din care să cumperi fructele şi legumele dorite ci întâlneşti şi imagini din Careiul de altădată. Deasupra rafturilor frumos aranjate tronează mici tablouri cu vederi din oraşul antebelic chiar. Nu lipsesc nici vechile cântare care pot constitui chiar obiecte de muzeu. Şi totul aranjat cu mult bun gust pentru a crea o atmosferă care să te determine să revii.
Dar cei mai buni prezentatori ai acestei afaceri de familie sunt chiar membrii ei adică…Bagosi fiuk. Am stat de vorbă cu Bagosi senior, iniţiatorul afacerii şi cei doi fii ai săi, Gabor şi Tibor. Îi vedem zi de zi în locaţia lor din cartierul Republicii pe strada Iuliu Maniu. Mereu amabili, cu zâmbetul pe buze şi atenţi la fiecare dorinţă a clientului care le calcă pragul. Magazinul mic este unul cochet, cu panseluţe în faţa parcării şi cu aranjamente florale printre ceapă şi conopidă. Totul este atractiv.
Discuţia se leagă firesc, ca între careieni care cunosc trecutul oraşului şi care doresc progresul acestuia.
Bagosi senior îşi aduce aminte de vremurile în care a pus bazele primei prăvălii…
…,, am început în anul 1990 cu un magazin de prezentare al Fabricii de Lapte de atunci, de pe strada Căplenilor. Era perioada când numai acolo găseai mereu lapte şi unt, laptele se vindea la sticlă iar cozile se formau de la ora 6 dimineaţa. În anul 1996 s-a desfiinţat acel magazin de prezentare şi am format un SRL cu produse lactate şi alimentare unde lucram mai departe împreună cu soţia mea. Băieţii mei lucrau cu noi în perioada de vacanţe şcolare sau ca sezonieri….să ştiţi că lucrul cu oamenii se învaţă nu din cărţi …aşa am crescut şi băieţii…Afacerea cu aprozarul a început undeva în anii 2007 cu acel chioşc de pe strada Coposu.,,
Domnul Bagosi îşi aminteşte şi de perioada în care industria duduia la Carei. Domnia sa a lucrat la biroul de Investiţii de la Unio -Trum Carei şi a prins perioada în care fabrica avea 3530 de angajaţi.
Cum e şi firesc, la discuţie au participat şi Gabor şi Tibor în timp ce doamnele din familie aveau grijă de clienţii ce umplu mereu aprozarul.
Gabor este cel mai mare dintre fraţi. Mereu activ, mereu atent la nevoile clientului ce intră pe uşă.
,,…eu am lucrat de mic pot să spun, în vacanţe şi aşa am prins de la familia mea toate deprinderile legate de comportamanertul cu clienţii. După armată, am prins şi armata obligatorie, am avut şansa de a merge în Germania pentru o perioadă de practică legată de afacerea cu produse legumicole datorită AgroCaritas. am fost la un curs de limbă germană de 3 luni la Gheorghieni tot în cadrul programului de ajutorare a celor ce vor să se implice în agricultura modernă. Am ajuns în Bavaria şi aici am optat pentru practica la vânzare de produse agroalimentare. Am locuit la o famiie care avea o astfel de afacere iar la întoarcere am deschis cu familia acel aprozar de pe strada Coposu. Între timp m-am căsătorit, soţia mea este din Căpleni şi avem un băiat care are acum 16 ani. Familia din Căpleni are teren agricol pe care cultivăm ce e nevoie. Ce nu avem cumpărăm de la alţii. Noi nu dorim să avem o afacere de moment ci una de viitor aşa că ne comportăm în aşa fel ca toti clienţii să îşi dorească să revină…,,
Nu toate perioadele au fost favorabile afacerii de familie. Au avut parte şi de încercări…cea mai grea a fost cea în care s-a deschis în Carei cel mai mare supermarket şi vânzările au scăzut simţitor. Optimişti din fire , Bagosi fiuk nu au clacat şi au ştiut că mai devreme sau mai târziu oamenii vor realiza ce înseamnă diferenţa dintre un produs agricol de supermarket şi unul tradiţional ce provine direct de pe terenurile din zona Carei.
Pe rafturile aprozarului lor găseşti tot felul de trufandale dar şi produse de strictă necesitate pentru gospodine..paste făinoase, murături de toate felurile, bulion şi altele. Tibor , fiul mai mic a intrat şi el în afacere, are o familie frumoasă cu doi copii, o fetiţă şi un băieţel.
Am fost curioşi să aflăm cum îşi gestionează timpul liber. Am aflat astfel că se dedică toţi dezvoltării acestei afaceri iar perioada de concediu de 2 săptămâni este identică pentru toţi.
Ce anume doriţi să transmiteţi cititorilor Buletin de Carei?
,,Ne dorim ca să transmitem tinerilor că este nevoie ca să muncească fiecare în felul său şi să nu aştepte mereu totul de la alţii. Vrem să fie cât mai mulţi producători, cât mai multe întreprinderi familiale ca oamenii să trăiască mai bine,,.
Daniela Ciută
comentarii
de Catany la 28 martie 2017 - 10:37
Felicitari familiei Bagosi,
Felicitari Buletin de carei,asa ceva stiri fac bine careienilor si cred ca si dumneavoastra.
de Buletin de Carei la 28 martie 2017 - 10:45
Orice stire despre Carei este un beneficiu. Sa nu credeti ca daca nu va vom informa despre lucruri mai puţin plăcute ele nu există. trebuie să privim realitatea drept în ochi , numai aşa putem acţiona în favoarea noastră adică sp înlăturăm ceea ce nu ne place şi nu ne face bine. În orice familie există şi lucruri bine şi mai puţin bune …aşa e şi în cazul familiei Carei!
de Horia Maries la 28 martie 2017 - 12:59
Tot respectul Domnilor si Doamnelor Bagosi!
Ma simt onorat sa cunosc inca din copilarie o mica parte a familie Bagosi din Carei, prin Ileana (Ica), care mi-a fost colega de clasa. Sunt bucuros sa citesc in BdeC ca familia Bagosi a ramas una dintre cele mai harnice, mai muncitoare si mai de succes familii din Carei. Numai toate cele bune sa li se adune fiindca merita:”Omul sfinteste locul”.
de IOAN la 29 martie 2017 - 08:05
In acest aprozar se simte respectul fata de client , atentia fata de nevoile clientului , raport bun calitate / pret a produselor
de TIVADAR RODICA IULIANA BUD la 29 martie 2017 - 21:29
cu mare placete merg in aceasta unitate comerciala de aprozar de cite ori vin in tara sint fff amabili draguti si cordiali cu clienti.EU II FELICIT LE TRASMIS MULT SUCCCES IN ACESTA AFACERE DE FAM CARE ESTE MEREU PLINA DE CLIENTI VA IMBRATISEZ PE TOTI IMI SINTETI SIMPACICI SI SPECIALICU STIMA RODICA BUD
de mark la 30 martie 2017 - 07:06
Felicitari! si daca este posibil, sa redeschideti si magazinul de pe Str.Coposu.