Dan Tanasă obligă Primăria Carei să amplaseze corect două plăci comemorative. Nu sunt singurele

• publicat la: 9 februarie 2018
Dan Tanasă obligă Primăria Carei să amplaseze corect două plăci comemorative. Nu sunt singurele

Dan Tanasă a obţinut din nou câştig de cauză în ce priveşte  restabilirea normalităţii din muncipiul Carei din România… amplasarea de plăci comemorative cu înscrisuri în limba română şi  apoi  în limba maghiară. Nu este la prima sa intervenţie pentru problemele serioase de aici şi sperăm nici ultima pentru că administraţia Kovacs-Keizer continuă să nu respecte limba oficială a statului român de la care  încasează salarii. Din conducerea primăriei Carei nu face parte niciun român ci doar membrii ai UDMR Carei.

Pe clădirile Colegiului Tehnic Iuliu Maniu şi a Şcolii Gimnaziale nr.1 Carei tronau de ani de zile plăci comemorative scrise doar în limba maghiară.

Urmare a intervenţiei lui Dan Tanasă la Primăria Carei, au fost amplasate şi plăci cu explicaţii în limba română doar că acestea au fost montate sub cele în limba maghiară.

,,Tribunalul București a admis luni, 5 februarie a.c., acțiunea Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de subsemnatul, și l-a obligat pe primarul UDMR din municipiul Carei, Kovács Jenő, să respecte caracterul de limbă oficială de stat a limbii române.

În urmă cu câțiva ani, primarul UDMR Kovács Jenő a amplasat în spațiul public din municipiul Carei două plăci comemorative inscripționate exclusiv în limba maghiară, fapt ce încalcă Constituția României care prevede faptul că în România singura limbă oficială de stat este limba română,, scrie Dan Tanasă.

http://www.dantanasa.ro/exclusiv-primarul-udmr-din-carei-obligat-de-instanta-sa-respecte-limba-oficiala-de-stat/

Primarul Kovacs ştia de demersurile lui Dan Tanasă legate de  respectarea caracterului oficial al limbii române în Carei, România, şi totuşi a amplasat recent în centrul oraşului  două monumente unde apar prima dată înscrisuri în limba maghiară şi abia apoi în limba română!

Buletin de Carei a semnalat de nenumărate ori şi starea deplorabilă a mormintelor eroilor din cel de-al doilea război mondial aflate pe terenul alocat parohiei romano-catolice din cimitirul Mestereszi dar curăţarea lor se datorează intervenţiei Asociaţiei  Civice pentru Demnitate în Europa, ADEC, al cărei preşedinte este Dan Tanasă.

http://www.buletindecarei.ro/2014/09/revoltator-eroilor-romani-li-se-refuza-pretuirea-cine-administreaza-cimitirul-eroilor-romani-din-carei.html

http://www.buletindecarei.ro/2014/12/mormintele-eroilor-romani-din-carei-si-asociatia-civica-pentru-demnitate-in-europa.html

http://www.buletindecarei.ro/2014/09/cimitirul-eroilor-din-carei-curatat-in-bataie-de-joc.html

Tot Dan Tanasă a intervenit şi pentru aducerea pe calea cea dreaptă a primarului care nu iubea eşarfa tricoloră de primar de localitate din România. Evident, cu ajutorul instanţelor din alt judeţ. E bine şi aşa.

http://www.satumarenews.ro/index.php/locale/item/733-instanta-a-decis-prefectul-eugeniu-avram-a-incalcat-legea-si-plateste-cheltuieli-de-judecata

La Carei, la sesizarea unui consilier local privind abuzurile primăriei Carei legate de un schimb de terenuri, Parchetul a răspuns că nu poate semnala fapta dacă nu este parte vătămată.

http://www.buletindecarei.ro/2014/05/pe-aici-nu-se-trece-seman-cartofi-primaria-priveste-neputincioasa.html

Nu am uitat nici de refuzul Primăriei conduse de cuplul Kovacs-Keizer de a reabilita Monumentul Ostaşului Român din Carei sau a bustului lui Simion Bărnuţiu şi Avram Iancu.

http://www.buletindecarei.ro/2016/09/avram-iancu-eroul-national-al-ardelenilor-sta-la-carei-pe-un-soclu-deteriorat.html

http://www.dantanasa.ro/sovin-primarul-udmr-din-carei-refuza-sa-se-implice-in-restaurarea-monumentului-ostasului-roman/

Ale cui interese le reprezentaţi în Carei domnule primar Kovacs? Nu ar trebui ca cele ale careienilor fără deosebire de naţionalitate şi religie să aibă prioritate absolută?

Buletin de Carei

comentarii

de p.u la 13 februarie 2018 - 13:37

Daca Careiul a ajuns in vizorul lui Tanasa înseamnă ca e grav.Numai Harcovul este înaintea noastră.De altfel sint adusi multi secui in zona tocai pentru a crea masa critica.Cine are urechi sa audă.

de sinkzsuzsanna la 13 februarie 2018 - 15:55

p.u A ajuns grație BdC.În vizorul lui- îmi vine să râd, cine e acest individ Cine mai umblă să facă poze prin oraș? Crezi că D.T. umblă să facă poze? Are „spionii” lui.

de pentru jujika la 14 februarie 2018 - 09:41

acest individ vrea respectarea legii.Te deranjeaza ca in Romania limba oficiala este limba romana?

de Iancu la 14 februarie 2018 - 16:51

Juji te mănâncă p…?

de silvia la 14 februarie 2018 - 17:01

oare stie directorul de la scoala ta jujika ca tu nu iubesti romanii si nici limba romaneasca?????

de pro ciuta la 14 februarie 2018 - 19:53

Bravo Dan & Daniela !!! Macar nu trebuie sa-mi pun ochelarii cand vreau sa citesc placa comemorativa care ma intereseaza , ca a fost pusa prea sus ! Acum ca va mai jos sunt si eu multumit ! Multumesc Dan & Daniela pentru aceste activitati deosebite pe care le prestati in interesul comunitatii maghiare din tara voastra !!!! Bravo !!!!! Uraaaaaa!!!!!! Traiasca Dan & Daniela & Ilie & Avram & oricine care nu este maghiar !!!! Sper sa va topiti de la aceste complimente , ca doar asta este tot ce va preocupa : SCANDALUL !
Sunteti niste prosti si dobitoci , nu-i asa ? Raspuns : Da , asa ne vrea Secu !!!!! Bravo !!!!!!
Uraaaaaaa!!!!!!!

de unio la 14 februarie 2018 - 20:34

Comunitatea ungureasca din Romania ar putea intelege ca este minoritara si ca trebuie sa respecte majoritatea romaneasca din Romania, adica legislatia (incepand cu constitutia) simbolurile nationale romanesti, limba oficiala si monumentele romanesti. Daca totusi „comunitatea” nu intelege, atunci se aplica legea. In Ungaria, unde ungurii sunt majoritari, limba oficiala este cea ungureasca. Dar, aceea e situatia in Ungaria, nu in Romania. Mai ales ca unii unguri din Romania nu s-au dezbarat de apucaturile grofesti fata de romani. Iar in acest caz e foarte sanatos sa li se reaminteasca situatia lor de minoritari, nu de stapani ai majoritatii, cum au mai fost candva. Minoritari, dar cu drepturi. Intre care drepturi nu figureaza si acela de a nu respecta majoritatea romaneasca. De la placi comemorative, trecand prin monumente pana la drapele secuiesti pentru autonomia ungureasca.

de cetateanu gogu la 14 februarie 2018 - 21:31

@prociuta…
ma baiatule, vis a vis de tine tot pe aici mi-am mai exprimat parerea!
Sincer sa fiu nu am crezut ca e asa mare bai cu tine. Se spune ca daca vorbesti singur nu-i bai dar daca iti si raspunzi esti deja perit. Fugi repede si i-ati boabele da nu alea contra prostiei ca din alea nu exista …celelalte. Nu cred ca mai pot avea nici alea efect asupra ta. Iarta-l Doamne ca nu e responsabil de ce spune, traieste in lumea lui.

Lasati un comentariu