Activitatea Comisariatului Satu Mare a Gărzii Naționale de Mediu în primul trimestru

• publicat la: 15 April 2020
Activitatea Comisariatului Satu Mare a Gărzii Naționale de Mediu în primul trimestru

În primul trimestru al anului 2020, Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 96 inspecţii.

Nu ni se comunică decât una dintre locații, cea din Satu-Mare.

În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate:

-      31 controale efectuate în urma sesizărilor,

-      6 controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior,

-      10 controale efectuate în urma autosesizării,

-      25 controale dispuse de Comisariatul General  al Gărzii Naționale de Mediu,

-      11 controale de verificare a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare,

-      2 controale cu alte autorităţi, în urma protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judetean.

-      7 inspecţii pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor de reglementare

-      3 control pentru identificare obiective noi

 

În urma acestor controale, au fost aplicate 22 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 104500  lei. De asemenea, în 4 cazuri au fost impuse măsuri de desființare a lucrărilor începute fără acte de reglementare și de readucerea la starea inițială a terenului. Totodată , într-una din situații, în care s-a constatat încălcarea a prevederilor legale din domeniul protecției mediului, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru soluționarea aspectelor identificate conform competențelor acestora.

Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost:

- gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor de tip municipal și asimilabile de către  deținătorii acestora , persoane fizice, juridice prin abandonarea acestora pe terenuri din intravilanul și extravilanul unor localități;

- neîntocmirea evidenţei gestiunii deşeurilor pentru deșeurile generate, colectate, valorificate, eliminate , de către operatorii economici

- lipsa formularelor de transport deşeuri în cazul livrării acestora către terți;

- nesolicitarea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului pentru activităţile desfăşurate ;

- emisii de poluanţi în aer, cu încălcarea prevederilor legale, în special din arderea unor deșeuri;

- inițierea unor proiecte cu impact asupra mediului, fără a obține actele de reglementare din punct de vedere al protecției mediului;

- încălcări ale prevederilor legale în domeniul gestionării resurselor naturale .

În urma acțiunilor specifice de control desfășurate de către comisarii GNM , depozitul ilegal de deșeuri, în zona industrială Șoimoșeni, str I L Caragiale, str Mașiniștilor  a municipiului Satu Mare, a fost desființat. Au mai fost impuse măsuri cu termen în alte 6 situații de abandonare deseuri, în localități diferite , urmând ca la sfârșitul lunii aprilie să se facă verificări.

O  problemă de sezon o constituie arderea miriștilor și a vegetației ierboase. Reamintim faptul că, potrivit OUG 195/2005 la zi, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei  la 6.000 lei , pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei  la 50.000 lei , pentru persoane juridice, încălcarea prevederilor legale privind ” obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă” . Pe această cale solicităm mai multă responsabilitate deținătorilor de terenuri.

Controalele pentru investiţii noi şi la finalizarea investiţilor, efectuate pentru plata tranşelor către beneficiarul proiectelor au fost soluționate cu prioritate, fără a fi constatate neconformități în majoritatea cazurilor.

 

Lasati un comentariu