Arhiva pentru 20 aprilie 2020

Avem sau nu avem pacienți cu Covid 19 în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Carei de pe strada Tireamului?
Secția de Contagioase a Spitalului Carei a fost desființată în anul 2004 la inițiativa medicului Todea Ioan, pe atunci director. În clădirea unde funcționa atunci secția de contagioase s-a deschis secția de psihiatrie. Acum 3 săptămâni a fost suspendată activitatea potrivit dispozițiilor care prevedeau că rămân pe secțiile din Carei
Mai multe articole

Organizația Județeană UDMR anunță ajutoare pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare
Potrivit unui comunicat al Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, organizația județeană UDMR Satu Mare a donat Spitalului materiale și echipamente de protecție de maximă necesitate pentru personalul medical implicat în tratarea pacienților internați cu risc înalt de infecție și

Distrugerea Buletin de Carei nu le-a reușit! Szasz se crede tânăr energic dar a folosit ușa din spate
Buletin de Carei a împlinit 15 ani de existență. Nu disperați, Continuăm! Evenimentul nu a fost ignorat de consilierul personal al primarului evazionist Kovacs, cel care atacă un președinte de instanță de la Judecătoria Carei atunci când sentința nu îi este favorabilă. La aniversarea a

Paștele la români în anul 1913 în comuna Moftin. Preotul Mureșan întemnițat pentru atitudinea sa demnă
Neobositul dr.Viorel Câmpean ne aduce aminte că în istoria românilor au mai fost momente insolite la primirea veștii Învierii Mântuitorului. Unul dintre acestea a avut loc în anul 1913, aproape de Carei, în comuna Moftin. Dumnezeu să ne ajute să înțelegem jertfa sa. Despre momentul sărbătorilor