Adrian Streinu-Cercel a fost demis
Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș din Capitală, a fost demis de la șefia Comisiei științifice anti-COVID din cadrul Ministerului Sănătății.
Este vorba despre Comisia de management clinic si epidemiologic al COVID-19 din MS. Decizia a fost luată și comunicată ulterior de către Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
„Domnul profesor Streinu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID, era chiar presedinte. Noi avem discutii, sunt propuneri, chiar si aceste propuneri le gândim, dar n-am putut sa fiu de acord cu dânsul, de asta am spus gândim si oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord. Aparitia acelui plan de vacanță n-a făcut decât să extrapoleze anumite ganduri. De altfel, decizia a fost de a-l demite din functia de presedinte al acestei comisii si i-am comunicat si dănsului acest lucru, Comisia Stiintifica de la nivelul Ministerului, nemaifacand parte si nemaifiind nici presedinte”, a anuntat Nelu Tătaru de la Timișoara.
În locul lui Streinu-Cercel va fi numită dr. Adriana Pistol, director al Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului National de Sănătate Publică (INSP).



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei