Situația de la Spitalul Municipal Carei în cifre oficiale
Ce faceți cu banii de la Spitalul Municipal Carei? La data de 1 octombrie 2020 soldul de la Spitalul Municipal Carei era de 2.764.464,54 lei. Se vrea să se încheie un nou an cu excedent? Managementul defectuos își spune cuvântul.
La ședința Consiliului Local din data de 13 noiembrie 2020 a fost prezentată aleșilor locali Execuția Bugetului de Venituri și Cheltuieli de la Spitalul Municipal Carei din subordinea administrației careiene.
Faptul că execuția nu a fost dezbătută public și nici prezentată de analfabetul funcțional și ratat profesional dar consilier și propagandist al primarului evazionist a dat ocazia la diverse supoziții din partea unor persoane sau asociații în ce privește situația de la spitalul careian.
O minimă informare ar fi scos la lumină care sunt cheltuielile și care sunt încasările de la Spitalul Municipal Carei. Adevărul e că partea economică e mai delicată și de neînțeles pentru cei care sunt specializați doar în linșaj mediatic. Iar cei specializați ce fac parte din CL trebuie să păstreze tăcerea.
Astfel, potrivit executiei bugetare de la Spitalul Municipal Carei, pe primele 9 luni au fost încasați efectiv 28.888.808,44 lei. Plățile totale efectuate pe primele 9 luni au fost în sumă de 26.124.343,90 lei. Deci la data de 1 octombrie figurau în contul spitalului careian 2.764.464,54 lei.
La sectiunea Medicamente prevederile pe anul 2020 au fost de 832 mii lei. Pe primele trei trimestre s-au cumpărat medicamente de 357 595,16 lei așa că a mai rămas de cheltuit pe trimestrul IV o sumă de 474.404, 84 lei.
La materiale sanitare s-au prevăzut 382 mii lei pe anul 2020 iar pe primele trei trimestre s-au cheltuit 182.766,49 lei. Așa că pe trimestrul în curs a mai rămas de cheltuit mai mult decât s-a cheltuit pe primele 3 trimestre împreună, adică 199.233,51 lei.
Se vede clar că pe trimestrul în curs, atât la medicamente cât și la materiale sanitare cheltuiala poate fi dublă față de cele 3 trimestre împreună.
Nici la capitolul Hrană situația nu e mult diferită. Astfel, prevederile pe 2020 au fost de 384 mii lei în timp ce cheltuielile adunate pe primele trei trimestre nu au depășit 192.275,27 lei. Rezultă că pentru acest trimestru se mai pot cheltui 191.724,73 lei.
Cifrele se găsesc în Execuția bugetului de Venituri și Cheltuieli la care au acces consilierii ratați pe plan profesional ai primarului evazionist. Pentru un economist e muncă de câteva minute extragerea datelor prezentate. Așa că ori nu se vrea prezentarea lor ori e vorba de incompetență.
Buletin de Carei
comentarii
de Septico la 3 decembrie 2020 - 21:09
Ce faceti cu banii ín spitalul Carei City???Mananca coronavirusul.