Pe cărări de munte în județul Satu Mare

• publicat la: 28 iulie 2021
Pe cărări de munte în județul Satu Mare
.
Salvamont Satu Mare informează turiștii pasionați de drumeții montane, că toate traseele turistice omologate din munții Gutăi, județul Satu Mare, sunt deschise și se găsesc în stare foarte bună contrar capriciilor meteo de la începutul acestei veri.
Marea majoritate a traseelor sunt localizate în arealul Luna Șes-Poiana Soci-Vf. Pietroasa-Muntele Mic și sunt întreținute de către Consiliul Județean Satu Mare prin voluntarii SPJ Salvamont, care au revopsit zonele cu marcaje deteriorate și au degajat potecile de arborii doborâți de furtună.
Nu vom insista asupra recomandărilor privind etica, conduita și siguranța participanților la activitățile montane, am făcut-o prin postarea anterioară distribuind materialul special pregătit pe această temă de către specialiștii Salvamont România.
În plus față de sfaturile ANSMR, ca o particularitate a zonei montane sătmărene, SPJ Salvamont SM recomandă ca în caz de întețire a vântului ori a surprinderii pe traseu de către furtună, să încercăm să părăsim pădurile seculare de fag, mai ales pe acelea din zonele înalte de creastă, sau să încercăm să ne adăpostim în locuri mai puțin expuse pentru a fi feriți de arborii sau ramurile doborâte de vânt.
Evident informarea prealabilă este binevenită și utilă atăt montaniarzilor cât și echipelor Salvamont, care monitorizează permanent traficul de turiști și starea traseelor turistice, intervenind ori de câte ori este necesar, pentru siguranța pasionaților de munte.
Săptămânal SPJ Salvamont primește prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont 0725 826668, solicitări privind starea traseelor din zonă, informații despre atracțiile naturale, facilitățile de cazare și posibilitățile de petrecere a timpului liber.
Un ultim sfat pentru siguranța dvs. pe munte, în caz de accidente montane, anunțați echipele Salvamont prin apelarea numărului unic de urgență 112 ,pus la dispoziție cu toate facilitățile de localizare de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.
…pe cărări de munte …mereu alături de dvs!
SPJ Salvamont SM-Alex. Costin
.

Lasati un comentariu