Proiect Caiac SMile: „Integrare prin compasiune”

• publicat la: 17 mai 2022
Proiect Caiac SMile: „Integrare prin compasiune”

Joi, 19 mai, de la ora 11.00 la hotelul „Lacul lui Pintea” din localitatea Livada (Satu Mare), se va inaugura un nou proiect Caiac SMile, „Integrare prin compasiune”, destinat copiilor ucraineni din centre de plasament.

Ziua Copilului vine cu o surpriză pentru o parte din copiii ucraineni refugiați în județul Satu Mare: 80 de copii proveniți din casele de tip familial din țara vecină și aflați acum în grija Primăriei Negrești Oaș vor avea acces, timp de trei luni, la activități sportive și asistență pentru continuarea programului școlar, în cadrul unui nou proiect inițiat de Asociația Caiac SMile, „Integrare prin compasiune”.

Cu ajutorul Primăriei Negrești-Oaș și al companiei Alu Menziken, activitățile se vor desfășura de trei ori pe săptămână, începând din 1 iunie, până pe 31 august 2022, la hotelul „Lacul lui Pintea”. În timpul programului, ei vor primi o masă caldă în fiecare zi, precum și asistență în continuarea programului școlar prin lecții interactive și dezbateri sub formă de jocuri.

Lasati un comentariu