Teren de joacă periculos în Carei

• publicat la: 4 august 2022
Teren de joacă periculos în Carei

Primăria Carei se laudă cu proiecte de milioane de euro accesate în folosul comunității dar când mergi pe teren ies la iveală ori lucrări de mântuială ori …lipsa lucrărilor.

Un caz este cel întâlnit la blocurile ce aparțin de cartierul Republicii, blocurile dispuse  în semicerc, din spatele bisericii romano-catolice Calasantius.

Timpul a stat în loc pentru spațiile așa zise verzi și cele două leagăne pentru copii. Mai rezistă și jardinierele de flori din perioada comunistă. Probabil primarul evazionist e nostalgic după vremurile când era activist PCR. Pentru cei aproape 30 de copii ce locuiesc în acel ansamblu de blocuri nu s-a investit nimic dacă ne referim la locul de joacă. Arborii au fost plantați de un locatar care acum atrage atenția că sunt în pericol de a fi tăiați pentru a lăsa loc de parcări.

Așa mic cum este, spațiul pe care se află cele 2 leagăne e foarte periculos pentru că cei de la Apaserv nu se preocupă de întreținerea gurilor de canal. Șobolanii umblă în voie prin acel orificiu, nemaivorbind de pericolul de accidentări pentru copii.

GALERIE FOTO

Nu mai puțin de 700.000 euro s-au alocat pentru modernizare spații verzi în cartierele Mihai Viteazu I, Mihai Viteazu II şi Republicii dar ca de obicei, a existat și o deturnare în stilul specific primăriei și modernizarea alocată cartierului Republicii a ajuns în parcul din fața bisericii romano-catolice Calasantius.

Date despre proiect,  aici, .

Buletin de Carei

Lasati un comentariu