Ministrul Tanczos Barna pus la colț de Curtea de Apel Brașov

• publicat la: 10 noiembrie 2022
Ministrul Tanczos Barna pus la colț de Curtea de Apel Brașov

Curtea de Apel Brașov a decis azi suspendarea ordinului ministrului Mediului, Tanczos Barna, prin care era permisă vânarea a 239 de cocoși de munte, solicitarea fiind depusă de Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată, dar este executorie.
Prin ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial în 3 octombrie a fost permisă vânarea, până la sfârșitul lunii noiembrie, a 239 de cocoși de munte, cei mai mulți dintre ei în județul Harghita, pe care ministrul Tanczos Barna îl reprezintă și ca senator în Parlament.

Ordinul a generat revoltă printre activiștii de mediu, în condițiile în care cocoșul de munte este o specie rară: “Subiectul vânătoare la cocoșul de munte era unul tranșat și închis definitiv acum foarte mulți ani. Dar iată că o victorie nu este definitivă niciodată, atâta timp cât la putere se rotesc politicieni odihniți și deconectați cu nesimțire față de munca predecesorilor”, susținea asociația Agent Green într-un comunicat de presă.

Buletin de Carei

  • Buletin de Carei se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: AICI.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

.

Lasati un comentariu