“Nu poţi învia cu adevărat decât în pământul patriei,,. Comemorare Francisc Pall la Carei

• publicat la: 24 noiembrie 2022
“Nu poţi învia cu adevărat decât în pământul patriei,,. Comemorare Francisc Pall la Carei

Astăzi, 24 noiembrie 2022, la Carei, a fost comemorat marele istoric român Francisc Pall. În cadrul momentului susținut la bustul aflat în parcul Bisericii Sf. Andrei, a luat cuvântul directorul Direcției de Cultură Carei, Bogdan Georgescu, care a prezentat aspecte din viața strălucitului om de cultură, după care preotul Lucian Cociorva, gazda manifestării, a oficiat un parastas. În încheiere, a fost depusă o coroană de flori de către cei prezenți. Niciuna din lucrările renumitului istoric român, Francis Palll, nu poate fi achiziționată la Carei, orașul său natal.

La eveniment au participat elevii clasei a X-a E de la Liceul Teoretic Carei, profesoarele Maxim Ramona și Mădăras Monica, precum și Nuna Corina și Sălăgean Linda din partea Bibliotecii Municipale.

Francisc Pall s-a născut la Carei, la 24 noiembrie 1911, avându-i ca părinţi pe Gheorghe Pall şi Maria Fărcaş, ţărani înstăriţi de confesiune greco-catolică.  “Sunt de religie greco-catolică şi de origine românească,în ciuda numelui meu” afirma mulţi ani mai târziu însuşi Francisc Pall, făcând referire la scrierea numelui său.

A urmat studiile primare și liceale la Liceul Vasile Lucaciu din Carei, unde în 1919 și-a susținut bacalaureatul, fiind și șef de promoție.

 A studiat apoi la Facultatea de Litere şi Filologie din Cluj, pe care a absolvit-o în anul 1933 cu menţiunea „Magna cum laude”. Calităţile intelectuale ale lui Francisc Pall au fost remarcate şi de către Nicolae Iorga, care l-a propus pentru continuarea studiilor în Occident. A studiat la Şcoala Română de la Roma (1934-1936) – unde şi-a luat doctoratul în istorie universală (cu o teză dedicată Cruciadei târzii: Ciriaco d’Ancona e la crociato contra i Turchi) – şi la Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses (1937-1938).

La Paris, a fost în acelaşi timp şi auditor liber la École de Chartes din Paris, după care a ascultat mai multe prelegeri de istorie medievală la Berlin.

Între 1934-1936, în timp ce studia la Roma, și-a susținut teza de doctorat cu tema Ciriaco d’Ancona e la Crociata contro i Turchi, în specialitatea de istorie medie universală și bizantinologie.

Opera sa încorporează contribuții fundamentale în problemele pe care le-a abordat: cruciadele, efortul anti-otoman al popoarelor din Balcani, umanismul și reforma religioasă, misiunile catolice în Țările Române, viața și personalitatea episcopului Inochentie Micu-Klein, căruia i-a dedicat trei volume de studii.

Centenarul nașterii sale a fost  macat cum se cuvine la Carei în noiembrie 2011.

“Nu poţi învia cu adevărat decât în pământul patriei “.Centenar Francisc Pall.

Francisc Pall, istoricul român careian și strada care îi poartă numele

Francisc Pall, ca şi Inochentie Micu-Klein, s-a stins într-un azil de bătrâni, departe de ţara natală pe care a iubit-o atât de mult… “nu poţi învia cu adevărat decât în pământul patriei tale”.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu