Revoluționarii Avram Iancu și Simion Bărnuțiu nu au fost uitați la Carei de 15 martie

• publicat la: 15 martie 2023
Revoluționarii Avram Iancu și Simion Bărnuțiu nu au fost uitați la Carei de 15 martie

O delegație a asociațiunii ASTRA, Despărțământul  ,,Aurel Coza,,  Carei a depus astăzi o coroană de flori la bustul Eroului Național Avram Iancu și una la bustul ideologului Revoluției pașoptiste, Simion Bărnuțiu.

Cele mai reprezentative personalități al Revoluției Române Pașoptiste au fost  Avram Iancu și Simion Bărnuțiu.

Simion Bărnuțiu a studiat la Carei între anii 1820-1825, la Liceul Piarist.

An de an se depun la Carei coroane  de flori în memoria celor doi români care au luptat pentru drepturile poporului lor.

GALERIE FOTO

La data de 15 martie 1848, Avram Iancu şi Aron Pumnul au dat de la Târgu Mureș strigătul răsculării împotriva anexării Transilvaniei la Ungaria , act votat în Dieta ungară întrunită la Pojon. Ei chemau poporul la o pri­mă adunare la Blaj, în Duminica Tomii, adunarea legendară din 3/15 Mai, pe Câmpia Libertăţii…. Programul Revoluţiei Române, formulat în 16 puncte era intitulat „PETIŢIUNEA NAŢIONALĂ”.

Punctul 1 solicita independenţa naţională a naţiunii române şi egalitatea în drepturi cu celelalte naţiuni din Transilvania. Se cereau apoi desfiinţarea iobăgiei fără nicio despăgubire din partea ţăranilor, libertăţi economice şi politice, învăţământ în limba română, etc.

Punctul 16 preciza că… „până când naţiunea română nu va fi naţiune constituită şi organizată cu vot deliberativ şi decisiv, reprezentată în camera legislativă…”.

În acelaşi timp, în „PETIŢIUNEA NAŢIONALĂ” nu era acceptată nicio dezbatere şi încercare de unire a Transilvaniei cu Ungaria.

În calitate de PREFECT GENERAL, adică de conducător militar al revoluţiei româneşti, a fost numit tânărul avocat AVRAM IANCU.

Dormi Avrame liniștit, neamul tău nu a murit!

Daniela Ciută,

președinte ASTRA, Despărțământul  ,,Aurel Coza,,  Carei

 

Lasati un comentariu