Sabotaj! Administratorul paginii Primăriei Carei nu postează participarea viceprimarului Keizer la aniversarea a 110 ani de la nașterea lui Gheza Vida

• publicat la: 10 martie 2023
Sabotaj! Administratorul paginii Primăriei Carei nu postează participarea viceprimarului Keizer la aniversarea a 110 ani de la nașterea lui Gheza Vida

Joi, 9 martie 2023, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român de la Carei a avut loc un parastas de pomenire a sculptorului Gheza Vida la 110 ani de la nașterea sa. Serviciul religios a fost săvârșit de  către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului alături de un sobor de preoți.

Alături de asociațiile culturale careiene a participat  și viceprimarul Keizer Ludovic, cu eșarfa tricoloră de primar și Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură Carei.

Parastas de pomenire a lui Gheza Vida la Monumentul Ostașului Român de la Carei. VIDEO

Din păcate, administratorul paginii oficiale a Primăriei Carei nu a considerat importantă menționarea activității viceprimarului Keizer Ludovic și a prezenței înaltului ierarh al bisericii ortodoxe la Carei. Nici la 30 de ore de la finalul manifestării aniversare nu apare nimic pe pagina Primăriei Carei.

E doar o nouă dovadă că primarul și viceprimarul nu au niciun cuvânt de spus  în fața unor angajați din subordine. Sau poate nu vor să își supere votanții pentru că nu au dorit nici reabilitarea Monumentului Ostașului Român și au fost în stare ca în perioada în care Consiliul Județean Satu Mare( presedinte Adrian Ștef) a finanțat lucrări de curățare  și întreținere să cedeze dreptul de proprietate.

Ministerul Culturii solicită punerea în valoare a Monumentului Ostașului Român din Carei

Buletin de Carei

Lasati un comentariu