Grup statuar sau statuie a dezvelit la Carei președinta Ungariei? Documentație refuzată a fi făcută publică

• publicat la: 21 aprilie 2023
Grup statuar sau statuie a dezvelit la Carei președinta Ungariei? Documentație refuzată a fi făcută publică

Miercuri, 12 aprilie 2023, Primăria Carei și Consiliul Județean Satu Mare au organizat dezvelirea  unui grup statuar  sub tutela președintei Ungariei.

Spunem grup statuar pentru că a fost amplasată și o coloană frântă lângă statuia politicianului maghiar Kolcsey.

Toți vorbitorii au făcut referire  la acea statuie. NIMENI nu a adus vorba despre coloana frântă din stânga lui, ce simbolistică are.

Doar statuia a fost dezvelită. Iar președinta Ungariei și pupătorii ei s-au fotografiat în fața coloanei nu a statuii.

 

Doar statuia a fost adusă din Ungaria, soclul și coloana fiind plătite de către Primăria Carei potrivit  proiectului.

Partidele sătmărene tac complice în fața abuzurilor reprezentanților UDMR aflați în funcții de conducere la nivel local și județean. Tace și guvernul Ciucă care dă privilegii UDMR  iar românii sunt nevoiți de multe ori să ceară drepturi egale cu minoritarii din România. Societatea civilă este cea care a reacționat și va reacționa așa că sugerăm partidelor să nu mai ceară voturile noastre daca nu au o cauză comună cu a poporului român.

Primăria Carei și Direcția județeană de cultură refuză să facă publice documentele de avizare deși acest grup statuar se află pe domeniul public. Ce legătură este între Kolcsey Ferenc și acea coloană dorică frântă?

Ce aveți de ascuns? Ce legătură are Kolcsey Ferenc cu actuala clădire a Primăriei Carei? De ce toate avizele s-au dat pentru statuie și nu pentru grup? Cine răspunde pentru abuzurile flagrante de la Carei?

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu