La Carei și primarul și viceprimarul sunt pensionari
Au apărut Declarațiile de Avere și Interese pe site-ul Primăriei Carei după ce am semnalat că la data de 21 iunie acestea nu erau de găsit. Evident că acestea au fost datate în timpul prevăzut de lege că doar conducerea exclusiv UDMR de la Primăria Carei are imunitate din partea Guvernului.
Declarații de avere lipsă la Primăria Carei. Legea e aleatorie pentru administrația Kovacs-Keizer
La ora actuală, UAT Municipiul Carei este condus de pensionari, primarul Kovacs Eugen pentru români și Jeno pentru maghiari, precum și viceprimarul Keizer Ludovic, amândoi din partea UDMR, sunt pensionari cu acte în regulă.
Primarul Kovacs Eugen nu are nici la ora actuală nimic în proprietate, nici casă nici mașină…nimic. Oare ce adresă are trecută în cartea de identitate? Important este că i se permite de reprezentanții guvernului în teritoriu, dar nu numai, să folosească mașina Primăriei Carei pentru a face naveta la Urziceni Pădure, satul în care locuiește pe domeniul fiului său. La UDMR Carei cel mai reprezentativ om este președintele care are datorii la bugetul de stat din 2008 pentru care are reținere lunară din venit de 30% și locuiește în spațiile altora din moment ce nu deține niciun imobil.
De departea cel mai mare de ținător de terenuri și imobile este consilierul local Binder Eugen, președintele PSD Carei. Veniturile cele mai mari, cele declarate, evident, le are consilierul UDMR, Roman Adrian. Liderul UDMR Fazakas Zoltan a uitat de Declarația de Avere și o are depusă doar pe cea de Interese. Administratorul public al municipiului Carei, Beko Tamas, nu are depuse Declarații de Avere din 2021.
Nici doamnele de la Departamentul de informare și comunicare nu au depuse Declarații de Avere și nici consilierii primarului. Se tem să nu care cumva să vedem care sunt sporurile primite pentru participarea la proiectele accesate.
Se dovedește încă o dată că reprezentanților UDMR din administrațiile locale și se permite să se sutragă de la legilsație, să aplice legea după bunul plac. Republica de la Carei este doar unul dintre exemplele concludente.
Buletin de Carei