Pagina principala / Istoric / Otilia Marchiș, victimă a a represaliilor regimului Horthy instalat după răsturnarea Republicii Sovietelor din Ungaria

Otilia Marchiș, victimă a a represaliilor regimului Horthy instalat după răsturnarea Republicii Sovietelor din Ungaria

Otilia Marchiș s-a născut la data de 8 octombrie 1873 în Homorodul de Mijloc, tatăl ei, George Marchiş, fiind aici preot. Românca Otilia Marchiș a fost sora vicarului Romulus Marchiș, conducătorul delegației românilor din Carei la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918, devenit senator în Parlamentul României, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania.

Otilia Marchiș studiază la liceul din Carei, unde a fost prietenă cu scriitoarea Kafka Margit, şi în Germania la Academia de Arte Frumoase din Munchen. Se căsătoreşte devreme cu un funcționar de poștă, Cornel Cosmuta, cu care îl va avea pe fiul său Cornel, după care se va căsători cu Bolonyi Gyorgyi.

În 1919 a fost arestată în Ungaria şi întemniţată pe insula Margareta, la ,,Sanatoriul lui Horty”, fiind acuzată de spionaj în favoarea României.  După cum se știe, Armata Română a fost cea care a eliberat Budapesta și Ungaria de regimul bolșevic în data de 4 august 1919. A urmat la conducere regimul hortyst care a semănat teroare pentru toți cei care nu erau maghiari.

Cea mai cunoscută lucrare a Otiliei Marchiș este romanul ,,Cartea suferinţelor”, apărut în 1921, a cărui prefaţă este semnată de Henry Barbusse. O experienţă unică şi şocantă prin dramatismul  (perioada petrecută în închisoarea horthystă), stă la temelia tulburătoarelor amintiri din Cartea suferinţelor.

Martoră şi victimă a represaliilor noului regim al lui Horthy, instalat după răsturnarea Republicii Sovietelor, Otilia Marchiş se simte datoare să depună o mărturie acuzatoare în procesul niciodată casat al ororilor fascismului. Ea scrie dintr-o răsuflare Cartea suferinţelor, unul din primele semnale ale apariţiei nazismului.

Confesiunile ei alcătuiesc dosarul unor teribile atrocităţi, supus judecăţii lucide ale omenirii. Concepute sub forma unor note de jurnal intim, redactate sub impresia unor trăiri fierbinţi, imediate, memoriile scriitoarei careiene reţin, dintr-o experienţă personală, elementele definitorii ale unei lumi absurde, surprinse într-un moment acut de criză, când nedreptatea şi liberul arbitru lăsau câmp deschis celor mai cumplite abuzuri.

Publicată fragmentar în ziare franceze şi germane, reprodusă în foileton de Adevărul de la Bucureşti, tradusă integral în limbile franceză, română, germană şi olandeză, comentată de presa americană şi olandeză, ea a cunoscut o intensă circulaţie, fiind întâmpinată cu elogii superlative. Romain Rolland şi Henri Barbusse, care semnează prefaţa ediţiei franceze, tulburaţi de mesajul ei patetic, umanitar, sunt convinşi că literatura va recupera acest document menit să fixeze pentru totdeauna în memoria omenirii cele dintâi manifestări agresive, violente, ale flagelului nazist.

Iată ce scrie Henri Barbusse despre Otilia Marchiș:

.

La dezvelirea grupului statuar Otilia Marchiș-Ady Endre conducerea orașului care a organizat  manifestarea, a avut doar steaguri maghiare, niciunul românesc.

Buletin de Carei