Audiențe cu cetățenii la Prefectura Satu Mare. La Primăria Carei nu se mai țin din 2008
Prefectul Radu Roca a reluat astăzi întâlnirile cu cetățenii din județ. În municipiul Carei nu se mai țin audiențe publice cu cetățenii din 2008, de la preluarea conducerii orașului de tandemul udemerist Kovacs-Keizer. Dovadă că UDMR mai este la guvernare și are susținerea partidelor românești.
În cadrul sesiunii de audiențe de azi de la Prefectura Satu Mare s-au prezentat șapte cetățeni cu probleme din domeniul legilor fondului funciar , gospodăririi localităților , funcționarea consiliului local precum și o situație aparte referitoare la problemele cauzate de roitul unor familii de albine aflate în imediata vecinătate a locuinței sale.
În urma dezbaterilor situațiilor prezentate, prefectul Radu Roca a stabilit măsurile ce trebuiesc luate cu privire la fiecare caz în parte, respectiv verificare instituțională, sesizarea autorității publice și precizări legislative.
Amintim că cetățenii cu probleme se pot înscrie în audiențe la Instituția Prefectului județul Satu Mare.
Programul de audiențe, înscrierea pentru audiențe se face până luni (pentru audiențe la prefect),
respectiv până miercuri (pentru audiențe la subprefect) între orele 08.00-16.30.
la Compartimentul Relații cu publicul/Registratură – dl. Găzdac Florian – tel. 0261 713120.
Petiții: adresă de e-mail pentru transmiterea petițiilor: contact@prefecturasatumare.ro




Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei