Deschiderea anului universitar la Satu Mare

• publicat la: 28 septembrie 2023
Deschiderea anului universitar la Satu Mare

Astăzi a avut loc la Satu Mare deschiderea anului universitar 2023-2024 la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Satu Mare. Au participat reprezentanți ai Prefecturii Satu Mare, ai Primăriei, Inspectoratului Școlar și ai Camerei de Comerț.

Directorul de Cancelarie, Radu Iancu, a transmis mesajul prefectului Roca la Festivitatea de deschidere a Anului Universitar 2023-2024 , la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Satu Mare.

” Mult succes cadrelor universitare și celor peste 500 de studenți din care 200 în anul I. Filiala Satu Mare a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a oferit Sătmarului, din 1997, de la înființare, șansa de a avea acasă, și ce e mai important cu o excelentă pregătirea făcută, cadre specializate în aproape toate domeniile de activitate. Iar oferta educațională în acești ani a fost mereu adaptată cerințelor societății românești și ce e mai important, la standarde educaționale ridicate. Vă felicit că ați lansat practic această idee de facultate de acasă pentru tinerii din Satu Mare.

Vă mulțumesc în numele sătmărenilor și vă doresc să aveți parte de multă sănătate și putere de muncă .” a transmis directorul de Cancelarie, Radu Iancu.

Lasati un comentariu