Victoria Carei primește fonduri pentru cazare la Satu Mare. Fotbalul feminin careian ținut pe tușă

• publicat la: 25 martie 2024
Victoria Carei primește fonduri pentru cazare la Satu Mare. Fotbalul feminin careian ținut pe tușă

La data de 9 martie 2024 a avut loc la Satu Mare meciul de fotbal dintre CSM Olimpia Satu Mare și CSM Victoria Carei, etapa a 16-a din Liga 3 seria 10. Meciul a debutat la ora 15,00.

Pentru acest meci, președintele clubului careian, Taby Zsolt, fost consilier UDMR, a deplasat la Satu Mare, cu o zi înainte, întreg lotul adică nu doar cei 11 jucători ci și 10 rezerve însoțite de 2 antrenori și delegatul echipei. Cazarea s-a făcut la hotel Aurora. Precizăm că distanța Carei-Satu Mare este de 36 de km și se parcurge în maxim 30 de minute.

Prețul cazării a fost de 130 de lei de persoană, în total 3.120 de lei la care se adaugă și prețul transportului.

Prin comparatie, în superliga națională, echipele din Bucuresti fac deplasarea  la Voluntari în ziua meciului.

Probabil în Liga a 3-a  sunt alte standarde.

DEH, obrazul subțire cu cheltuială  se ține.

Pentru că fondurile alocate clubului sunt considerabile!

În timp ce fotbalul feminin careian este ținut pe tușă ca o Cenușăreasă pentru că antrenorul nu e din grupul UDMR, banii curg gârlă doar către Victoria Carei. Culmea e că fetele de la echipa Daliana Carei au rezultate în condițiile  în care părinții asigură transportul pentru antrenamente și meciuri în comunele din zona Carei unde sunt primite ca să joace.

La Carei până și sportul este supus DISCRIMINĂRII!

Lotul CSM Victoria Carei cazat la Satu Mare: Fila Karoly – Adrian Ciul, Dacian Dunca, Alex Negrea, Eduard Marina, Tudor Moldovan, Daniel Tilinger (cpt.), Darius Marina, Popovici-Ciatău, Andrei Hosu, Raul Haiduc;
Rezerve: Villi Bence – Kinczel Ervin, Deniss Baior, Răzvan Negreanu, Vajda Roland, Teodor Birle, Horvath David;
Antrenori: Ioan Pap-Deac şi Marius Botan.

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu