Hotelierii pregătesc preţuri mai mici pentru vară

• publicat la: 8 martie 2011
Hotelierii pregătesc preţuri mai mici pentru vară

Jumătate din hotelurile din Mamaia anunţă preţuri cu 5-10% mai mici faţă de sezonul estival trecut, însă doar în vârf de sezon.

Tendinţa de scădere a tarifelor se manifestă şi în sudul litoralului, în medie cu zece procente, în special la unităţile de cazare de doua şi trei stele, potrivit Adevarul.

Astfel, în staţiunea Mamaia, la un hotel de 4 stele, în vârf de sezon, pentru o noapte de cazare turiştii vor scoate din buzunar 550 de lei, faţă de 750 de lei, cât a costat în vara lui 2010. Totodată, la hotelul Tomis din Mamaia, preţul la cazare a rămas neschimbat de 4 ani.

In Costineşti, o noapte la un hotel de 3 stele va costa 180-190 de lei, faţă de 200 – 210 lei, iar în Eforie Nord va fi 130, comparativ cu 165 de lei la o unitate de cazare clasată cu două stele.

Pe de altă parte, în sudul litoralului, preţurile sunt mai scăzute ca în Mamaia cu până la 10 procente. Aici nu vor mai scădea preţurile la cazare, însă vor fi aplicate reduceri la suplimentele de masă şi la pachetele de tratamente.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu