Arhiva pentru 30 iulie 2024

Retrospectivă BC PRIMO Carei

Retrospectivă BC PRIMO Carei

• publicat la 30 iulie 2024

Clubul careian de baschet, BC Primo Carei, a ajuns la ultimul punct al sezonului, cel al retrospectivei. ,,În cele ce urmează vom trece prin evenimentele ce au contribuit la evoluția noastră – ușor vizibilă prin rezultate, atât la nivelul sportivilor, cât și al antrenorilor. A fost o perioadă încărcată de competiții și turnee, la

Nu exista comentariiCiteste in continuare »

Mai multe articole

Amenințări în direct la Carei în zona depozitelor de gunoaie dintre casele de locuit

Amenințări în direct la Carei în zona depozitelor de gunoaie dintre casele de locuit

• publicat la 30 iulie 2024

Așa cum am mai spus, nu e simplu să faci presă în Carei, mai ales  când ești independent și nu ai nevoie de bani publici. Primarul evazionist nu este deloc deranjat de condițiile în care locuiesc careienii de pe străzile Ecoului, Peleș, Dorului, de altfel toată zona rezidențială din acea

Nu exista comentariiCiteste in continuare »

Competiția Memorialul Mircea Dohan Carei la handbal ajunge la ediția a XII-a

Competiția Memorialul Mircea Dohan Carei la handbal ajunge la ediția a XII-a

• publicat la 30 iulie 2024

Asociația Club Sportiv Mircea Dohan, în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Team Cristian Gațu, organizează în 30 august – 31 august 2024 cea de a XII-a ediție a „Memorialului Mircea Dohan”, destinat Juniorilor III și Junioarelor III (născuți/născute 2010-2011), eveniment handbalistic

Nu exista comentariiCiteste in continuare »

Primăria Carei amenință cu amenzi pentru parcare neregulamentară. Parcări tot mai goale

Primăria Carei amenință cu amenzi pentru parcare neregulamentară. Parcări tot mai goale

• publicat la 30 iulie 2024

Primăria Carei riscă să intre în incapacitate de plată și vrea să bage mâna tot  în buzunarul careienilor onești. Deturnarea de fonduri de la Piața de alimente și lipsa oricărei cercetări din partea organelor abilitate demonstrează că se fură în grup organizat. Banii lipsă de la Piața

Nu exista comentariiCiteste in continuare »