DOINĂ din volumul Sângerări Ardelene
„Scrisul învinge moartea”. Cuvinte încărcate de preaplinul adevăr! Cele 32 de volume semnate de prof.Iustin Ilieșiu dovedesc spusele lui Liviu Rebreanu, „Scrisul învinge moartea”.
Într-o vreme a scriitorilor (poeți, romancieri, dramaturgi) azi aproape uitați, trecuți într-o nedreaptă și vinovată tăcere, Iustin Ilieșiu, de la a cărui moarte s-au împlinit 48 de ani, împarte aceeași soartă.
Poet, gazetar, folclorist, traducător, dascăl, „prețuit și îndrăgit în anii 30-50 ai secolului trecut, oropsit și ocultat în anii totalitarismului”, poetul „Sângerărilor ardelene”, părtaș și cântăreț al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, supus represiunilor după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, Iustin Ilieșiu a făcut parte din acea tragică „bejenie transilvană”, considerat și etichetat „naționalist local exaltat”.
„Elitiștii rafinați”, de după 23 august 1944, nu suportau „limbajul limpede și frust, cadența contabilă” din „poezia nădejdilor lui”….cei de acum nici atât.
DOINĂ
din volumul Sângerări Ardelene, autor Iustin Ilieșiu
.
Tu, doină, zestre românească,
Eşti o comoară fermecată,
Te poartă neamul nostru’n suflet,
Căci te-ai născut cu noi odată.
Pornită din isvorul vremii
Pe când plecau la luptă Dacii,
Te-ai revărsat peste durerea
Ce-o simt bogaţii şi săracii.
Tu ai ţâşnit din brazi de munte,
Din mândre cetini de pădure,
Duşmani năvălitori, prin veacuri,
S’au străduit mereu să fure
Speranta duioşiei tale
Ce-alină jalea noastră-adâncă,
Dar le-a ’nfruntat, porni ea oarbă,
Statornicia ta de stânca.
Tu eşti cântarea cea mai sfântă
Pe care o purtăm în sânge,
Tu linişteşti aprinsa frunte
Şi mângâi ochiul care plânge.
Când bucuria ne’ncunună
Ne-aştemi surâsul tău pe faţă,
Şi’n cărţile durerii noastre
Cu slove de-aur scrii prefaţă.
In primăvară, pe ogoare,
Te cântă lângă plug ţăranii,
In codrii cu tălăngi şi turme
Din fluere te plâng ciobanii.
Te cântă ‘ndrăgostiţi flăcăii
Şi pâlcuri de secerătoare,
Te plâng nevestele la sapă,
Cosaşii prin livezi în floare.
Prin fân înmiresmat bătrânii
Te-ascultă trişti şi greu oftează,
In şoapta ta adorm copiii
Şi ţara veche o visează.
Lăutele îţi cântă versul
Iubirea focul când aprinde,
Eşti talisman ce vindeci rana
Din inimile suferinde.
Asculţi cum curge mustu’n crame,
Când toamna s’a oprit în vie,
Câte-un haiduc pe-un murg călare
Te poartă’n inima-i pustie.
La sfat în şezătoare, iarna,
Tu stai cu moşii dela sate,
Şi răscoleşti din spuza vremii
Atâtea amintiri uitate.
Te plâng pribegii fără ţară,
Te cântă pe cărări drumeţii,
In svonul leturghiei tale
Işi spun durerile poeţii.
Tu simţi mâhnirea cum .se’ntînde
In ţara unde-i ud obrazul,
Şi ’mparţi cu fraţii mei amarul,
Sa fie mai uşor necazul.
Ne-aduci pe aripile tale
Credinţa noilor victorii,
Când soarele dreptăţii sfinte
Alungă de pe ceruri norii,
Când, ascultând chemări de clopot,
Suspină ’n glasul tău părinţii,
Şi strălucesc făclii de soare
Peste pământul suferinţîî.
Prin veacurile de răstrişte
Cu suflul cald al melodiei,
Ai semănat nădejdi de aur
Pe ‘ntreg cuprinsul României,
Şi ‘îmbărbătezi vitejii falnici,
Căci eşti din ţara noastră ruptă,
Le vindeci rănile cernite
Pe unde tot mai aprig luptă.
Tu, doină, care-ai plâns cu hohot,
Să cânţi din nou azi bucuria,
Căci neamu ‘ngenunchiat o clipă,
Cu sânge-şi scrie iar mândria.
S’audă regii din morminte,
Străbunii cei cu suflet mare,
Că noi le apărăm pământul
Şi stăm de veghe la hotare.
.
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr