Câștigătorii Concursului Regional de recitări dedicat Zilei Limbilor Materne

• publicat la: 11 aprilie 2025
Câștigătorii Concursului Regional de recitări dedicat Zilei Limbilor Materne

Joi, 11 aprilie 2025, la Sala Teatrului Municipal Carei, a avut loc cea de a XII-a ediție a concursului regional de recitări dedicat Zilei Limbilor Materne.

Concursul are ca scop promovarea poeziei, a limbii materne, cât și cunoașterea reciprocă a valorilor culturale. Astfel, elevii de la secția română, au trebuit să își aleagă poezii din opera unor poeți maghiari sau germani, elevii de la secția maghiară au recitat poezii din operele unor poeți români sau germani, iar cei de la secția germană, poezii scrise de poeți români sau maghiari.

La concurs s-au înscris elevi de la următoarele școli gimnaziale: nr.1 Carei, Vasile Lucaciu Carei, Foieni, Ciumești, Tășnad, Berveni, „Mihai Viteazul” – Moftinu Mic, „Avram Iancu Satu Mare; de la liceele și/sau colegiile: Teoretic Carei, „Doamna Stanca” – Satu Mare, „Ioan Slavici – Satu Mare, „Josephus Calasantius” – Carei, „Bălcescu- Petőfi” Satu Mare.

Juriul a fost alcătuit din: Mikulas Hanna – traducător autorizat și consilier local, Bogdan Georgescu – directorul Direcției de Cultură Carei, Seleveschi Ana – profesor de limba și literatura română la Școala gimnazială nr. 1 Carei, Lászlófi Csaba – profesor de limba și literatura maghiară la Școala Fényi István din Căpleni, Herman Helga – profesor de limba germană la Liceul Ettinger din Satu Mare, Krajla Kurpé Gyöngyi – referent la Centru Cultural Carei.

Evenimentul a fost prezentat de către Adrian Ștefănuți.

Elevii de la secția română au preferat poezii scrise de Ady Endre și Petőfi Sándor, cei de la secția maghiară au ales traduceri ale unor poezii de Eminescu, Blaga, Ioan Alexandru și Heinrich Heine, iar cei de la secția germană au preferat poeziile lui Eminescu și Petőfi.

În urma deliberării juriului, rezultatele concursului au fost următoarele:

Clasele V-VIII, limba română:

Loc I – Bocrici Alessio, Șc. Gimnazială ,,Avram Iancu” Satu Mare

Loc II – Vandici Mara, Șc. Gimnazială Nr.1 Carei

Loc III – Piscoi Jasmin, Șc. Gimnazială „Mihai Viteazul” Moftinu Mic

Menţiune I – Șuveg Ingrid, Șc. Gimnazială „Mihai Viteazul” Moftinu Mic

Menţiune II – Filimon Giula, Liceul Teoretic Carei

Clasele IX-XII, limba română:

Premiu special – Bakó Szofia, Liceul Romano-Catolic „Josephus Calasantius” Carei

Premiu special – Mezinger Patrick, Liceul Teoretic Carei

Clasele V-VIII, limba maghiară:

Loc I – Békési Bence, Șc. Gimnazială Foieni

Loc II – Szántó Odett Annabella, Șc. Gimnazială Berveni

Loc III – Mezősi Kitti, Șc. Gimnazială Foieni

Menţiune I – Vizer Kevin Tamás, Șc. Gimnazială Foieni

Menţiune II – Szőcsi János Ottó, Șc. Gimnazială Foieni

Clasele V-VIII, limba germană:

Premiu special – Tămășan Antonia Rosamaria, Șc. Gimnazială „Bălcescu-Petőfi” Satu Mare

Premiu special – Tyukodi Tamara Alexa, Liceul Romano-Catolic „Josephus Calasantius” Carei

Clasele IX-XII, limba germană:

Loc I – Susan Alexandra, Liceul Teoretic Carei

Loc II – Varga Ariana, Colegiul Național „Doamna Stanca” Satu Mare

Loc III – Vachter Jennifer, Liceul Romano-Catolic „Josephus Calasantius” Carei

Menţiune I – Tarța Victoria, Colegiul Național „Doamna Stanca” Satu Mare

Menţiune II – Vișauan Alessia, Colegiul Național „Doamna Stanca” Satu Mare

Premiile au fost oferite de către Centrul Cultural Carei și au constat în diplome și cărți.

De organizarea evenimentului s-a ocupat prof. Geta Vandici, referent al Centrului Cultural Carei, de sunet și lumini Nagy Zsolt, decorul a fost asigurat de Fejszés László, iar de totalizarea notelor Sălăgean Linda și Krajla Krupé Gyöngyi.

Direcția de Cultură aduce mulțumiri tuturor elevilor care s-au înscris la concurs și felicită atât concurenții, cât și cadrele didactice pentru implicare și devotament.

 

Lasati un comentariu