VIDEO. Primăria Carei omite din comunicat angajarea unui avocat pentru neregulile constatate de ADR Nord-Vest

• publicat la: 7 aprilie 2025
VIDEO. Primăria Carei omite din comunicat angajarea unui avocat pentru neregulile constatate de ADR Nord-Vest

Astăzi, 7 aprilie 2025, de la ora 8,00, a avut loc o nou ședință extraordinară în care consilierii locali careieni s-au comportat ca  peștii dintr-un acvariu. Aleșii careienilor au fost muți pe toată durata ședinței.

Președintele de ședință a citit numele proiectelor, a consultat comisiile de specialitate care nu se știe dacă s-au și întrunit iar apoi a supus la vot proiectele. Din înregistrări puteți remarca cum vin la ședințe consilierii, cât de interesați sunt de materialele care se presupune că ar trebui discutate.

Ședința a durat câteva minute. Se confirmă încă o dată că la Carei, în Consiliul Local nu există nicio opoziție ci doar  o coaliție UDMR-PNL-PSD care lucrează în folos de grup și nu al comunității.

Pe pagina primăriei Carei a apărut imediat o postare despre ședință din care s-a omis voit faptul că primarul UDMR a angajat orașul pentru plata a zeci de  mii de lei pentru un avocat care să apere potlogăriile remarcate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest privind proiectul Regenerare Urbană durabilă în muncipiul Carei – cartierul Republicii și cartierul Eliberării. Sunt cele 2 cartiere încremenite în timp, acolo unde oamenii trăiesc ca într-o localitate uitată de lume, abandonată de toate autoritățile.

Acesta e  modul batjocoritor de informare a cetățenilor din Carei de către primăria cu conducere exclusiv UDMR.

Prefectul Altfatter  Tamas se face că nu vede lipsa de transparență în comunicarea cu contribuabilii când e vorba de colegi de-ai săi din UDMR!

La final, primarul UDMR a dovedit că nu are habar de faptul că la ședințele extraordinare nu există punct DIVERSE. A luat oricum cuvântul pentru a anunța un ….,,soire,, de la ora 19,30.


..

Dacă nu ar fi tragic ce se petrece am putea chiar să ne distrăm când urmărim ce se petrece în ședințele de CL Carei.

Daniela Ciută

Lasati un comentariu