Gavril-Ovidiu Oprea din Sanislău a fost premiat la Adunarea Generală a Asociației PRONUMISMATICA de la Sibiu
• publicat la: 30 septembrie 2025
Sâmbătă, 27 septembrie 2025 , a avut loc la Sibiu Adunarea Generală a Asociației PRONUMISMATICA.
Gazdă a fost Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu care a pus la dispoziție o locație cu totul deosebită – Sala Oglinzilor.
Au onorat cu prezența doi reprezentanți de la Monetăria Statului, dna Maria Badea, director de marketing și promovare, alături de dl Codruț Ciobănescu, artist în cadrul Monetăriei.
Activitățile au început la ora 10:30 și s-au finalizat în jurul orei 19, când a început cina festivă.
Momente aparte au constituit vizitarea secției numismatice a Muzeului Național Brukenthal, precum și atelierul dedicat următoarei medalii a asociației, coordonat de dl Ciobănescu.
Pentru merite deosebite, Gavril Ovidiu Oprea din comuna Sanislău a primit Insigna Adunării Generale.