Arhiva pentru octombrie, 2025
Trotuare de coșmar în centrul Careiului
Administrația locală din Carei nu este capabilă să asigure contribuabililor condiții decente pentru pietoni. Primim la redacție din ce în ce mai multe semnalări privind starea dezastruoasă a trotuarelor din oraș….strada Ion Slavici, Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, etc. Chiar și în zona centrală avem trotuare desfundate care nu
Mai multe articole
Primarul din Carei a dus la congresul UDMR administratori numere nu și consilieri locali
La recentul congres UDMR desfășurat la periferia Clujului, au participat primarul și viceprimarul UDMR Carei. Cei doi foști vecini au defilat la congres cu noile achiziții, numerele 18737 și 18618.
La Livada și Valea Vinului se înființează subunități de pompieri
Prin Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (PODD) se are în vedere edificarea a 50 de subunități noi de pompieri, cu infrastructura aferentă, dispuse astfel încât să se optimizeze timpul de răspuns în situațiile de urgență. În baza proiectului menționat anterior, a fost
Ștafeta Veteranilor se apropie de Carei
Mai sunt doar 10 zile până când cele trei culori ale Ștafetei Veteranilor se vor reuni din nou, formând Drapelul nostru național, ce va fi arborat cu mândrie la Monumentul Ostașului Român din Carei. Până atunci, peste 1500 de kilometri îi despart pe voluntarii Invictus de acest moment
Strigăt
Țara mea ,lacrimă sfântă giuvaer pe-acest pământ, De atâția ani înfruntă, vrednic, toate câte sunt! Nu-ți trăda române țara, este a noastră bună, rea Azi vioara nu mai cântă, naiul tace lângă ea! . Nu-ți lăsa în urmă frații, că-ți lași sufletul să moară Se cutremură
15 Octombrie 1897 – Români condamnați în Transilvania pentru cântece patriotice
15 Octombrie 1897 – Ziua când „Deşteaptă-te, române!” și “Doina lui Lucaciu” te băgau în temniță. Într-un colț de Ardeal, la Ciufud, în comitatul Alba de Jos, trei români și-au ridicat glasurile pentru Neam, pentru Adevăr și pentru Libertate. Nu au ridicat arme, nu au tulburat
Trei posturi vacante la Grădinița nr.1 Carei. Angajări pe perioadă nedeterminată
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 din municipiul Carei, strada Progresului nr. 8, anunță organizarea a trei concursuri pentru ocuparea unor posturi contractuale vacante pe perioadă nedeterminată, conform prevederilor H.G. nr. 1336/2022. Denumirea postului: Muncitor bucătărie IV M, post vacant
Programul zilei de 25 Octombrie – Ziua eliberării orașelor Carei și Satu Mare de sub ocupația Ungariei hortyste
Astăzi, 15 octombrie 2025, în Sala Mică de ședințe a Instituției Prefectului Județului Satu Mare a avut loc o ședință de lucru convocată de prefectul Nu exista comentarii • Citeste in continuare »
Cutremur de slabă intensitate la Satu Mare
În urmă cu puțin timp, s-a produs un cutremur mediu cu magnitudinea de 4.0 grade, la adâncimea de 5 km, la 22 km SE de Satu Mare. Până la acest moment, prin intermediul 112 nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. A fost înregistrat un singur apel din Piața 25 Octombrie, de la un cetățean
Pregătiți resturile vegetale. Acțiune de colectare de către DSPL Carei
Direcția Servicii Publice Locale (DSPL) din cadrul Primăriei Carei roagă locuitorii municipiului ca în perioada 20 octombrie – 2 noiembrie 2025 să depoziteze în fața gospodăriilor, pe domeniul public, resturile vegetale rezultate în urma curățeniei de toamnă. DSPL solicită careienilor



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei