Liberalii sătmăreni au refuzat să voteze un buget cu două milioane de euro pentru CSM Olimpia în mijlocul scandalului pariurilor

• publicat la: 12 mai 2026
Liberalii sătmăreni au refuzat să voteze un buget cu două milioane de euro pentru CSM Olimpia în mijlocul scandalului pariurilor

Prin vocea liderului de grup Victor Cernea, consilierii locali liberali critică proiectul de buget propus de conducerea Primăriei Satu Mare pentru anul 2026, pe care, de-altfel, au refuzat să-l voteze. Spre deosebire de liberalii sătmăreni, cei careieni au adoptat poziția struțului și păstrează tăcere totală. Pentru ei, orice propunere a primarului udemerist este votată, chiar dacă nu e benefică comunității.

La doar o zi după ce alianța PSD-UDMR a aprobat alocarea a 10 milioane de lei pentru CSM Satu Mare, Federația Română de Fotbal anunță suspendarea și amendarea a nu mai puțin de patru jucători ai clubului pentru implicarea în pariuri sportive. Mai grav, aceștia pariau inclusiv împotriva propriei echipe.

Este inadmisibil ca banii sătmărenilor să ajungă într-un sistem asociat cu asemenea scandaluri. Sportul ar trebui să însemne disciplină, fair-play și modele corecte pentru copii, nu combinații și rușine publică.

Banii publici ar trebui direcționați în primul rând către antrenamente gratuite pentru copii, echipamente, deplasări și programe sportive pentru tineri, nu către un sistem care compromite imaginea sportului sătmărean.

,,Sunt mândru de colegii mei consilieri locali din partea PNL, dar și de ceilalți consilieri care nu au fost de acord cu alocarea banilor publici către acei jucători escroci care compromit imaginea Sportului Sătmărean!

În timp ce sătmărenii sunt sufocați de creșterea prețurilor și a costurilor de trai, nu vedem nicio măsură reală pentru sprijinirea familiilor, a pensionarilor și a celor care abia se descurcă de la  o lună la alta,, a declarat consilierul liberal sătmărean Victor Cernea.

Lasati un comentariu