Poliția informează: accident la Satu Mare, furt la Carei. Recomandări

• publicat la: 19 august 2025
Poliția informează: accident la Satu Mare, furt la Carei. Recomandări

La data de 18 august a.c., la ora 19.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Careiului, din municipiul Satu Mare.

Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 70 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat o tânără de 18 ani, din municipiul Satu Mare și un minor de 17 ani, din localitatea Păulești, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.

În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a tinerei și a minorului, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Identificat și cercetat de polițiști pentru furt

La data de 18 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei, au identificat un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au constatat faptul că, la data de 17 august a.c., un tânăr de 22 de ani, din municipiul Carei, care ar fi sustras un portofel în care se afla suma de 700 de lei și documente personale, unui tânăr de 22 de ani, din localitatea Foieni.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Recomandări pentru protejarea bunurilor personale

În locuri publice (stradă, magazine, mijloace de transport):

• Nu lăsați genți, rucsacuri sau telefoane mobile nesupravegheate nici măcar pentru câteva secunde;

• Țineți portofelul și obiectele de valoare în buzunarele interioare, închise;

• Evitați să vă expuneți în mod ostentativ bunurile de valoare (bijuterii, bani, electronice);

• În aglomerații, purtați geanta în față și cu fermoarul închis.

Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 18 august a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei.

Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei.

Lasati un comentariu