Programul Zilelor Orașului Satu Mare ediția 28. Clanul Kovacs nu vrea la Carei organizare pentru Zilele orașului
Zilele Orașului Satu Mare, ediția cu numărul 28, care anul acesta are loc în weekendul 29 – 31 mai. La Carei se refuză organizarea Zilelor orașului de către clanul Kovacs, tată și fiică. Fostul primar evazionist spunea că sunt….,, bâlci, cu mulţi comercianţi, cu mici şi bere nesănătoase,,. Nerușinații nu se gândesc la comunitate ci doar la poftele lor. Anul acesta a fost cedat dreptul de organizare a unui festival unui fost consilier UDMR care aduce formații în Parcul Dendrologic și bagă mâna adânc în buzunarul careienilor pentru că spectatorii vor trebui să plătească bilet!
,,Prima ediţie a zilelor orasului Carei a avut loc în vara lui 1996, în august, şi s-a desfăşurat în incinta parcului. Pentru acea ediţie am compus Imnul Oraşului, împreună cu colegii mei de la In Extenso,, își amintește Bogdan Georgescu.
Din 2015 a urmat AugustFest ca înlocuitor al Zilelor orașului Carei dar de mai mică amploare, adică fără defilarea participanților pe arterele principale ale orașului, fără lupte daco-romane, fără concurs de Miss. S-a terminat și cu AugustFest. L-au îngropat la fel cum au procedat cu Zilele orașului.
Dacă la Satu Mare se organizează periodic conferințe de presă la Primărie, la Carei se plătesc angajați pentru linșarea mediatică a românilor cu atitudine, totul cu acordul tacit al prefectului Altfatter Tamas!
În cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat detalii despre mult așteptatul eveniment al comunității noastre pe care îl marcăm la final de lună mai.
Cea mai mare sărbătoare a comunității sătmărene ne aduce din nou împreună pentru a ne bucura de spectacole și numeroase și diverse activități, conturate pentru a aduce clipe de relaxare pentru toate categoriile de vârstă. Pe parcursul celor trei zile de sărbătoare, ne vom bucura de numeroase spectacole, concerte, evenimente culturale, artistice și sportive.
Zilele Orașului Satu Mare, organizate de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, reprezintă unul dintre cele mai așteptate evenimente de peste an, reunind întreaga comunitate într-o sărbătoare cu un program bogat, divers și, ca de fiecare dată, apreciat și savurat de participanți.
La ediția din acest an, îi așteptăm pe sătmăreni în cinci locații, incluzând și frumoasa zonă de promenadă de pe malul drept al Someșului:
– Scena Mare din Piața 25 Octombrie
– Scena dedicată copiilor și tradițiilor populare din Pasajul Coposu
– Bulevardul Transilvania unde sătmărenii vor putea servi bunătăți culinare, specialități locale, dulciuri și băuturi
– Piața Libertății, în parcul central, unde producătorii și meșterii populari din Satu Mare și alte județe ale țării, precum și din orașul înfrățit Nyíregyháza, îi așteaptă pe sătmăreni la standuri cu produse unicat în cadrul Târgului Produselor Tradiționale.
– în zona de promenadă de pe malul drept al Someșului, de unde sâmbătă și duminică, în 30 și 31 mai, după un program prestabilit și anunțat din timp, se organizează ieșiri la plimbare cu barca pe Someș,
Procedura de înscriere a comercianților și producătorilor este în curs, termenul limită de depunere fiind 15 mai 2026, ora 16.00. Solicitările sunt numeroase și la încheierea înscrierilor comisia va face selecția celor ce vor fi prezenți.
Deschiderea oficială a Zilelor Orașului Satu Mare are loc vineri, 29 mai, la ora 18.00. După momentul deschiderii, scena le aparține elevilor din Orchestra Liceului de Arte ,,Aurel Popp’’ Satu Mare – Corul Excelsior, care vor susține un minunat spectacol pentru toți cei prezenți. Intră apoi în scenă binecunoscutul artist MARCEL PAVEL. Programul primei seri aduce pe scena din Piața 25 Octombrie artiști îndrăgiți: MARIO, MIRA, MINELLI.
Sâmbătă seara ne bucurăm de spectacolele susținute de trupe locale și invitați îndrăgiți de publicul sătmărean și nu numai: RAREȘ, BYE ALEX ÉS A SLEPP, 3 SUD EST. Duminică seara încing atmosfera la Satu Mare: BERE GRATIS, BIKINI și BOSQUITO.
La Scena dedicată copiilor și tradițiilor, scena din Pasajul Corneliu Coposu, vineri evoluează micii artiști sătmăreni, peste o mie de copii de la școlile, grădinițele și cluburile de dans din Satu Mare care se înscriu și anul acesta pentru a sărbători Zilele Orașului Satu Mare pe scenă.
Iubitorii muzicii populare vor avea parte la aceeași scenă din platoul de evenimente din Pasajul Coposu de spectacole excepționale, fiind așteptate să intre în scenă ansambluri și formații locale, precum și nume mari ale cântecului popular.
Sâmbătă, 30 mai:
OANA BOZGA PINTEA, PETRICĂ MUREȘAN, DETI IUGA, NICOLAE ȘI NICUȘOR MUREȘAN, VIOREL POP, IONEL SABO, MARIAN BUZILĂ, ANSAMBLUL FOLCLORIC VIȚA DE IEDERĂ, SERGIU MATOȘAN, ANSAMBLUL FOLCLORIC AL JUDEȚULUI “SZAMOSHÁT”, MARIA PETCA POPTEAN, AURICA FLONTA, NEPOȚII IANCULUI, TRUPA DE DANS DIN MICULA, BIANCA TIMIȘ ȘI ORCHESTRA, FRAȚII ZELE și ANSAMBLUL VOCEA OȘENILOR.
Duminică, 31 mai:
NĂSTĂCUȚA IUGA, IOAN DORDOI, SÂNZIANA TOADER ȘI CĂTĂLIN ARDELEAN, LEONTINA DORCA ȘI MARIA CARMEN SAS, ANSAMBLUL CUNUNIȚA, FORMAȚIA ARGUS, MARIA TRIPON ȘI CRISTIAN ENACHE, CRISTIAN TOTPATI, SORINEL PETRIC, GEANINA CIORBEA ȘI ALEXANDRA DEAC, ANSAMBLUL FOLCLORIC GESO, FLORIN OȘANU, ANSAMBLUL RÖPIKE, ANSAMBLUL FOLCLORIC CEATĂRA, FORMAȚIA GEMEINSAM, ANSAMBLUL ȘCOLII POPULARE DE ARTĂ DIN SATU MARE.
Sunt în pregătire foarte multe programe pentru întreaga comunitate, de la concursuri sportive la expoziții artistice și multe surprize: Vânătoarea de comori urbane, Strongman Show, City Tour și multe altele.
Iar luni, fiind 1 IUNIE – Ziua Internațională a Copilului, îi sărbătorim toată ziua pe copii cu spectacole de teatru de păpuși, jocuri interactive, acrobații și multe surprize în Pasajul Coposu, precum și la scena mare din Piața 25 Octombrie, unde Filarmonica de Stat Dinu Lipatti susține un minunat și îndrăgit concert – MUZICA DESENELOR ANIMATE.
Să ne bucurăm împreună de trei zile pline de farmec, voie bună, distracție și de tot programul special de Zilele Orașului Satu Mare! Urmăriți paginile de Facebook ale Primăriei Municipiului Satu Mare și ale Centrului Cultural G.M. Zamfirescu pentru a fi la curent cu toate noutățile legate de ediția din acest an a Zilelor Orașului Satu Mare.




Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei