În seara de Crăciun, primiţi un colindător-povestaş al miracolului naşterii lui ISUS? (I )

• publicat la: 17 December 2012
În seara de Crăciun, primiţi un colindător-povestaş al miracolului naşterii lui ISUS? (I )

Dragi prieteni,

Acum, mai mult decât în alte perioade ale anului, mă gândesc cu drag la voi deoarece se apropie Crăciunul, Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Sunt multe motive pentru care aș vrea să vă colind.

  • Aș vrea să vă pot striga la ușă ”veseli-t-i jupâne gazdă?” Și dacă m-ați primi, să intru în casă cu colinda de pe malul Someșului ”Iosif cu Maria-ntra/ Întru-n sălaș pe-o noapte grea/ Nașterea se-apropia,/ Iar Maria se-ngrijea.”
  • Chiar dacă fetele copilăriei noastre (acelea care știam noi că vor servi colindătorilor din seara de Crăciun must oprit din fermentare) n-ar zice mai nimic dacă am scutura bradul, azi aș scutura doar vreo câțiva ani din cetina oarecum uscată, dar aș bea bucuros un pahar de ”vin oprit”. Deși,… ar fi suficient să fiu doar alături de voi.
  • Pentru a sta cât mai mult lângă voi, am scris o poveste lungă în care am vrut să deslușesc ce fel de sărbătoare este Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Vedeți, mă feresc să spun prea des ”CRĂCIUN” pentru că această sărbătoare este relativ recentă și ascunde motivul real al Bucuriei. Moș Crăciun l-a alungat într-un fel oarecare pe Pruncul născut să ne mântuiască. Bradul, darurile, veselia, ne fac să uităm că ar trebui să ne bucurăm de altceva…

Căutând în pictură expresii ale emoției în fața Sărbătorii Nașterii Mântuitorului, am descoperit că nu știu prea multe despre bogăția lumii spirituale existentă în jurul cuvintelor: Nașterea lui Isus, Mântuire, Răscumpărare prin jertfă, Cuvânt Întrupat, Închinarea păstorilor, Închinarea Regilor-Magi, aur, smirnă și tămâie. Acum, sunt un pic mai puțin neștiutor ca înainte și mă bucur. Dorind să vă împărtășesc atât mica bucurie a descoperirii emoției în fața unor tablouri, cât și îndemnul la reflecție asupra semnificației Nașterii Mântuitorului, am întocmit un text în care imaginile, comentariile și meditația asupra simbolurilor încriptate în pictură vă vin în întâmpinare cu urarea mea

 

SĂRBĂTORI FERICITE ȘI PLINE DE HAR!

UN CRĂCIUN VESEL, CU MULTE COLINDE!


ICONOGRAFIA  NAȘTERII  MÂNTUITORULUI

  • Tablourile trecute în revistă, pun în evidență trei aranjamente ale personajelor care au participat la eveniment, conform Evangheliilor după Matei și Luca și după tradiție:

-            Isus, Fecioara Maria, Sfântul Iosif, îngeri, boul și măgarul,

-            Isus, Fecioara Maria, Sfântul Iosif, mai mult sau mai puțin vizibile animalele, dar prezenți păstorii și oamenii din jur anunțați de îngeri că s-a născut Mesia,

-            Familia Sfântă, eventual păstorii, (rar, animalele) mulțimi de oameni și cei Trei Regi-Magi.

  • În tradiția picturală occidentală Fecioara Maria este reprezentată așezată, cu pruncul Isus în brațe, sau ținut pe genunchi. Pe la sfârșitul sec. XIV, sub influența artiștilor italieni, în tablourile având ca subiect Nașterea Mântuitorului, de cele mai multe ori Fecioara este reprezentată în genunchi, în atitudine de adorație.
  • Animalele din staul sunt simbolice. Boul i-ar putea reprezenta pe evreii încătușați în respectarea oarbă a Legii (adică cei ce nu l-au recunoscut pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu), iar Măgarul i-ar putea reprezenta pe păgânii non-evrei, Gentiles.
  • Pruncul Isus poate fi așezat pe un snop de paie acoprit cu un giulgiu, sau pe un fald al îmbrăcămintei Fecioarei. Există însă reprezentări în care paiele sunt înlocuite cu raze de lumină răspândite de  trupul Pruncului, de Lumina Lumii.
  • Giulgiul alb poate face trimitere la giulgiul alb în care sunt îngropați morții după ritualul de înmormântare iudaic (și al altor popoare semite).
  • În multe tablouri este evident că Fecioara Maria cunoaște destinul lui Isus și îl acceptă resemnată, stăpânindu-și cu greu durerea.
  • Păstorii Îi aduc lui Isus un miel, deoarece Fiul este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii
  • Magilor de la răsărit din Evanghelia lui Matei nu li se precizează nici numărul, nici statutul social. În sec. III Tertulian le dă o origine regală, iar Origene spune că sunt trei, deoarece au adus aur, smirnă și tămâie. Ulterior primesc și nume, Melchior, regele Perșilor, Balthazar regele Arabilor, iar Gaspar regele Indiei.
  • Philon din Alexandria îi numește magos, filozofi, iar pe vremea aceea filosofia avea trei mari secțiuni: logica, fizica și etica.
  • Magii de la răsărit ar putea reprezenta cele trei rase biblice, semiții, hamiții și iafetiții, după cei trei fii ai lui Noe, Sem Ham și Iafet. Prin urmare unul este negru.
  • Interpretarea teologică tradițională a darurilor aduse de regii-magi ar fi recunoașterea lui Isus după trei dimensiuni fundamentale:

-               Prin aur recunoaștem că Isus este Împăratul lumii

-               Prin tămâie recunoaștem divinitatea Sa,

-               Prin smirnă îl recunoaștem pe Isus ca om, deoarece Nicodim a îmbălsămat trupul Celui Răstignit pe cruce cu smirnă.

IMAGINEA  MIRACOLULUI  PETRECUT

ÎN  INTIMITATEA  SFINTEI  FAMILII

 

Vă invit să priviți tablourile având mereu în vedere faptul că artiștii care le-au pictat au fost oameni erudiți, minți luminate, având bune cunoștințe filosofice și teologice, pe lângă formarea lor profesională în cadrul unor școli care căutând restituirea valorilor antichității greco-romane erau nevoite să creeze punți inexistente spre folosirea constructivă a fragmentelor de civilizație înecate în barbarie. Nu este de mirare că o mulțime de simboluri au fost introduse în creația lor. Sunt aproape sigur că ei au ascuns și simboluri a căror cheie s-a pierdut…

Pictura Nașterea Mântuitorului, realizată de Zanobi Strozzi în perioada 1433 – 1434 face parte din ansamblul picturilor de altar, fiind una dintre ”picturile de bordură inferioară”, a polipticului altarului. De regulă bordurile din partea inferioară sunt executate din tablouri (între trei și cinci) de format dreptunghiular cu latura orizontală mult mai mare decât cea verticală.

Construcția tabloului este centralizată în jurul verticalei care corespunde nou născutului. De regulă Pruncul este așezat pe un mănunchi de paie sau pe o manta desfăcută. Aici Pruncul Isus este înfășurat într-o țesătură fină, un fel de voal cu marginile marcate de mărgele, iar rolul paielor l-au luat razele care izvorăsc din trupul Lui. În prim plan se mai află Fecioara Maria și Iosif, îngenunchiați, în postură de rugăciune. În planul secund este sugerată o grotă, în care sunt plasate simetric animalele (tratate foarte simplist), iar deasupra grotei, respectând simetria aranjării, îngerii se roagă în adorația Mântuitorului. Prin câteva volume din planul ultim al picturii se sugerează tridimensionalitatea spațiului pictat. Geometria aranjamentului, postura personajelor, expresia fețelor, sugerează o compoziție gândită și schițată de Fra Angelico, pictarea ei revenind lui Zanobi Strozzi. Ipoteza pare justificată de perioada de ucenicie a pictorului pe lângă Fra Angelico.

Sentimentele Fecioarei Maria și ale Sfântului Iosif sunt greu descifrabile în atitudinile pe care le au, impuse de canonul pictural, adică fizionomiile nu exprimă altceva decât adorația datorată Pruncului Isus. În această logică, nici privitorul nu vine în fața tabloului pentru a descifra sentimentele Mariei sau ale lui Iosif. El vine pentru a se ruga. Aureola personajelor marcată prin discul aurit pe care se proiectează capetele personajelor induce sentimentul unei distanțe care trebuie păstrată. Pruncul Isus, Maria, Iosif, îngerii, se află într-o dimensiune în care noi nu avem încă acces.

Un tablou, în care se află exclusiv Familia Sfântă, fără îngeri, fără animale, este cel prezentat în continuare.

A fost pictat de către Lorenzo Costa cel Bătrân, în jurul anului 1490. Artistul s-a născut în Ferrara în anul 1460, iar pe la douăzeci de ani s-a stabilit în Bologna. A beneficiat de influența școlii din Bologna, dar formarea sa a fost mai mult rezultatul colaborării cu artiștii școlii din Ferrara. Costa a fost fascinat de lumină, atmosferă, natură și elementele ei spirituale. O mare parte din operele sale au teme religioase și poartă o ușoară tentă melodramatică.

Fecioara Maria și Sfântul Iosif se află într-o încăpere sărăcăcioasă și sunt prezentați în adorația Pruncului Isus aflat pe o împletitură de nuiele acoperită cu o pânză albă. Isus stă culcat pe o parte, cu capul sprijinit pe un braț, dar nu doarme. Este mai curând trist. Fecioara are mîinile împreunate pentru rugăciune și Îl privește pe Isus cu dragoste, durere și resemnare. Este una dintre cele mai frumoase și expresive imagini ale Fecioarei Îndurerate pe care le-am văzut. Sfântul Iosif are brațele încrucișate pe piept, cu toiagul de pelerin cu tot. Și el Îl privește pe Isus și este trist, cu o fizionomie de de om resemnat.

Este momentul ce urmează nașterii, părinții ar trebui să fie fericiți, copilul ar putea face orice, dar nu să fie trist. Însă este momentul durerii, în care toți trei sunt prezenți cu gândul la Jertfa de pe Cruce. Și nici unul dintre ei nu poate schimba acest destin, pentru că și-au asumat cu smerenie rolul fixat de Tatăl Ceresc în Opera Răscumpărării omului. Așa cum Isus în Grădina Ghetsimani a rămas singur, părăsit de apostolii adormiți, și Sfânta Familie este singură în spațiul în care predominant este întunericul. Iar pentru a sublinia și mai mult singurătatea, prin deschiderea din perete se vede o lume însorită, în plină activitate, în plină nepăsare… Oare?

 

prof.Ioan Soran

 

 

Lasati un comentariu