Accidente de circulaţie .Unul in Ghenci

• publicat la: 30 December 2013
Accidente  de circulaţie .Unul in Ghenci

Două accidente de circulaţie au avut loc duminică în judeţ, victimele suferind leziuni uşoare.

            Primul eveniment rutier s-a înregistrat la Ghenci, pe DN 1 F, dimineaţa, în jurul orei 10.00. Poliţiştii rutieri din Carei, care au intervenit în acest caz, au stabilit că şoferul de 40 de ani, din Zalău, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum umed, a părăsit partea carosabilă şi a intrat cu maşina în şanţ. Doi tineri, de 14 şi 17 ani, pasageri în autoturism, au fost răniţi în urma impactului, aceştia suferind, din fericire, leziuni uşoare.

            Conducătorul auto, Andras B., a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

            În cazul celui de-al doilea accident de circulaţie, produs după miezul nopţii, în localitatea Vama, victimă a fost tot un minor, de 16 ani. Tânărul era pasager în maşina condusă de Mitică P., de 23 de ani, care s-a răsturnat într-o curbă, în afara părţii carosabile.

            La faţa locului au intervenit de îndată poliţiştii rutieri din Negreşti Oaş care anchetează împrejurările producerii accidentului. Poliţiştii au stabilit că şoferul implicat în evenimentul rutier avea o concentraţie de 0,14 mg/l alcool în aerul expirat.            

Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Poliţiştii recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Trebuie să se evite acţionarea bruscă a frânei şi a mecanismelor de direcţie, în condiţiile unui carosabil alunecos, deoarece se poate derapa foarte uşor . Este indicat să se folosească cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei, conducătorii auto nu trebuie să vireze şi să frâneze în acelaşi timp.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.

 Poliţia Rutieră vă doreşte DRUM BUN!

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare urează tuturor sătmărenilor un An Nou plin de bucurie, linişte şi sănătate! Vă dorim Sărbători fericite, pe care să le petreceţi în siguranţă, având convingerea că poliţiştii sătmăreni  sunt mereu la datorie.

            LA MULŢI ANI !

Lasati un comentariu