Marele mecena Gojdu şi istoria proprietăţilor româneşti din Budapesta

• publicat la: 17 February 2015
Marele mecena Gojdu şi istoria proprietăţilor româneşti din Budapesta

Poveștile caselor.

Români în Buda și Pesta

(Ediția a II -a)

de Maria Berényi

Macedoromâni şi români la Buda şi la Pesta în secolele al 18-lea şi al 19-lea

Nu e exagerată afirmaţia conform căreia, din punct de vedere etnic, Ungaria istorică a fost statul cel mai pestriţ din Europa. Diversitatea etnică reprezenta o caracteristică şi pentru cele două oraşe gemene de pe cele două maluri ale Dunării, Pesta şi Buda. Acest caracter multietnic persistă constant şi după constituirea capitalei Ungariei, prin unificarea acestora. Alături de unguri, şi-au constituit aici comunităţi cultural-religioase germanii, sârbii, slovacii, grecii şi românii.

Grecii şi comercianţii macedoromâni de cultură grecească au venit în număr mare în Ungaria în secolul al 18-lea, cei mai mulţi din Moscopole (azi, Voskopoje, în sudul Albaniei), din Kozani, din Bitolia. Membrii familiilor Grabovschi, Derra, Naco, Arghir, Manno, Lica aduceau cu şlepurile la Pesta cereale din regiunile sudice ale Europei, dar făceau comerţ şi cu piei, pânzeturi, argint şi tot felul de alte mărfuri şi articole de bazar. La Pesta, pe atunci, vlahii macedoneni (ţinţari) erau denumiţi cu etnonimul de greci, deoarece greaca reprezenta pentru ei limba de afaceri.

În familie, însă, foloseau aromâna (limba maternă a macedoromânilor), prin acest lucru ei însişi se delimitau de greci. Centrul economic şi comercial al acestei comunităţi era Pesta. În secolele al 18-lea şi al 19-lea, la Buda şi Pesta viaţa românească culturală, artistică, eclesiastică era deosebit de intensă. În capitala ungară, românii şi alte minorităţi au editat ziare literare şi culturale, au fondat asociaţii, societăţi literare, au sprijinit trupe de actori amatori. (…)

Românii ortodocşi sunt organizaţi şi conduşi în Pesta de comunitatea puternică macedoromână. Timp îndelungat, românii din Ungaria aproape că nici n-au avut altă burghezie, în afară de cea ridicată dintre macedoromâni. Macedoromânii erau oameni sârguincioşi şi cumpătaţi, puneau interesele economice înainte de toate, ţineau mult la credinţa lor ortodoxă şi la dezvoltarea culturii. Deţinând prăvălii în toate punctele frecventate ale oraşului, în scurt timp şi-au făcut averi considerabile, au achiziţionat multe proprietăţi imobiliare. Cei mai iluştri locuitori din centrul Pestei aparţineau acestei comunităţi.

Faptul că aceştia au cumpărat terenurile şi imobilele cele mai scumpe şi au construit palate în centrul şi pe teritoriul din ce în ce mai extins al Pestei, sunt dovezi elocvente ale îmbogăţirii lor. Mulţi macedoromâni s-au stabilit în special în zona Pieţei Teatrului (azi piaţa Vörösmarty), a Pieţei József nádor şi Újvásártér (azi piaţa Erzsébet), iar alţii locuiau pe străzile Váci, Bálvány (azi strada Október 6) şi pe strada Két sas (azi strada Sas). Ei nu construiau imobile numai pentru a avea unde locui sau pentru a le folosi drept spaţii comerciale, ci pentru a investi. Familia Lica avea 15 case iar familia Mocioni 17 case. Familiile Nedelcu, Gojdu, Lepora, Derra, Ioanovici şi Sina erau, de asemenea, proprietare ale mai multor clădiri. Numeroase dintre acestea fac şi astăzi parte din patrimoniul imobiliar al capitalei Ungariei. (…)

De la începutul secolului al 19-lea, Atanasie Grabovschi (1779–1840) organiza în această casă un salon literar, având printre invitaţii permanenţi pe Petru Maior, Samuil Micu-Clain, Gheorghe Şincai, Dinicu Golescu, Zaharia Carcalechi, Dimitrie Ţichindeal, Teodor Aaron, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, Eftimie Murgu, Emanuil Gojdu şi încă mulţi alţii. Proprietarul întreţinea relaţii strânse cu scriitorii din Moldova şi Ţara Românească, în special cu Dinicu Golescu. Cu timpul, mai mulţi studenţi români ai Universităţii din Pesta frecventau salonul Grabovschi, unde se purtau discuţii serioase de literatură, istorie, religie şi se ţineau conferinţe. Toţi scriitorii şi gânditorii mai renumiţi din acele timpuri s-au perindat prin acest salon. Aici s-a conturat şi a prins viaţă mişcarea naţională română din Pesta.
Ideile celor care frecventau salonul au fost publicate în revista de literatură Biblioteca românească. (…)

Curtea Gojdu

Marele mecena al românilor din Ungaria, Emanuil Gojdu (1802–1870), provine dintr-o familie de negustori macedoromâni.Familia Gojdu s-a refugiat din oraşul Moscopole, de pe teritoriul Albaniei, în 1769, din faţa primejdiei turceşti. Trecând mai întâi prin Polonia, familia s-a aşezat în Ungaria şi s-a instalat la Miskolc, de unde o ramură a ei s-a mutat la Oradea. De altfel, din această familie provine şi scriitorul şi ziaristul maghiar Gozsdu Elek.

Emanuil Gojdu s-a născut în Oradea, la 9 februarie 1802. A studiat la şcoala românească din Oradea, apoi la liceul catolic din oraş, după care s-a prezentat la Academia de Drept. Un an mai târziu, şi-a continuat studiile la Bratislava. În 1823 şi-a terminat studiile la Pesta, unde a fost numit notar cambial şi, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, a obţinut diploma de avocat. A lucrat trei ani de zile în biroul lui Vitkovics Mihály, avocat şi poet din Pesta. Obişnuiţii casei Vitkovics erau fruntaşii literaturii maghiare de atunci, printre care Kazinczy Ferenc, Virág Benedek, Berzsenyi Dániel, fraţii Kisfaludy şi Fáy András. Tânărul Gojdu, ca prieten şi colaborator al gazdei, a participat deseori la aceste serate.

S-a împrietenit cu literaţii invitaţi şi, prin intermediul lor, a cunoscut şi literatura maghiară. El însuşi a publicat câteva versuri în limba maghiară, în revista Szépliteraturai Ajándék (1826). Gojdu frecventa, de asemenea, salonul literar românesc care funcţiona în casa lui Atanasie Grabovschi din Pesta, unde oaspeţi obişnuiţi erau Petru Maior, Samuil Micu Clain, Dimitrie Ţichindeal, Teodor Aaron, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, Zaharia Carcalechi, Ştefan P. Niagoi, Ioan Teodorovici, Eftimie Murgu, Petru Moaler Câmpianu, Andrei Mocioni0, Constantin Lecca, Pavel Vasici, Partenie Cosma.

Gojdu a fost avocat stagiar timp de trei ani, după care şi-a deschis un birou de avocatură propriu. El a fost primul avocat care, în 1826, a intentat acţiuni la consiliile din Pesta şi din Buda, în limba maghiară – în locul limbii latine folosite până atunci. Tot de numele lui se leagă redactarea în limba maghiară a proceselor verbale ale Bisericii Greco-Române din Pesta, întocmite până atunci în limba germană.

Deoarece grecii nu recunoşteau primatul limbii române iar românii primatul limbii greceşti, documentele bisericii lor comune erau redactate în limba germană. Emanuil Gojdu, cunoscut deja ca avocat cu prestigiu şi personalitate cu o mare influenţă, în 1836 a militat puternic în vederea renunţării la limba germană, iar iniţiativa lui s-a bucurat de succes.

Gojdu a devenit în scurt timp cel mai căutat avocat din Pesta. Pledoariile lui erau publicate în presa de specialitate din ţară şi din străinătate, iar el era citat ca exemplu în faţa studenţilor la drept din Pesta şi din Bratislava. Spirit întreprinzător, Gojdu a ajuns foarte repede proprietar al unor depozite bancare considerabile, a cumpărat diverse imobile şi acţiuni la Pesta.

În 1832, s-a căsătorit cu Anastasia Pometa, originară dintr-o familie macedoromână. În acelaşi an, din zestrea soţiei şi din economiile proprii Gojdu a cumpărat cu treizeci de mii de forinţi casa lui Wilhelm Sebastian, din strada Király, mai târziu şi terenurile din vecinătatea acesteia. În 1854 a trecut la parcelarea acestor terenuri şi a construit un rând de magazine în jurul propriei case. Acest complex poartă şi în momentul de faţă numele de Pasajul Gojdu.

Gojdu a devenit cel mai mare mecena al culturii româneşti din Pesta. Şi-a îndreptat atenţia încă din tinereţe spre sprijinirea progresului literaturii române din Ungaria şi a susţinut financiar tipărirea operelor în limba română, la Tipografia Universităţii din Buda.

În timpul evenimentelor din 1848, Emanuil Gojdu s-a evidenţiat şi pe tărâm politic. La 21 mai, în casa lui Gojdu s-au adunat românii pentru a adopta două documente importante prin care acordau votul lor de încredere guvernului Batthyány. În noiembrie 1849, lui Gojdu i s-a propus, român fiind, postul de comisar imperial în Bihor, însă avocatul nu a acceptat, refuzând cu tact această funcţie.

În 1860, după publicarea diplomei din octombrie, Gojdu a fost numit comite suprem al comitatului Caraş, şi a fost ales notar al casei magnaţilor. În cadrul dezbaterii purtate în parlamentul maghiar pe tema inscripţiilor, avocatul român a ţinut o prelegere excelentă. Însă nu a rămas prea mult timp comite suprem. După dizolvarea dietei, în 1861, cancelarul Ungariei i-a întrebat pe toţi comiţii dacă sunt gata să execute noile măsuri luate. Gojdu i-a răspuns: „un comite suprem constituţional, atunci când execută dispoziţiunile absolutistice ale unui guvern neconstituţional, nu se mai poate considera comite suprem constituţional şi decât să fiu desconsiderat, mai bine demisionez”.

După dizolvarea dietei, Gojdu se retrage pentru scurt timp din politică şi se consacră în special carierei sale de jurist. Este deja familiarizat cu unele domenii ale economiei. Devine preşedintele Societăţii de Asigurări din Pesta şi al Societăţii pentru morile cu aburi Concordia.

În noiembrie, după dizolvarea dietei demisionează din funcţia de comite suprem. În 1863, după moartea soţiei sale, se însoară din nou. Îşi alege soţie tot dintr-o familie macedoromână de negustori, pe Melania Dumcea, din Pesta.

În 1865 este ales deputat în circumscripţia Tinca, din comitatul Bihor. În această perioadă se gândeşte din ce în ce mai serios să lase o parte din averea sa pentru scopuri culturale româneşti. Astfel se explică răspunsul lui la aclamaţiile alegătorilor, care strigau „Trăiască Gojdu”, la care el a răspuns: „Gojdu numai până atunci să trăiască, până când va lucra spre binele poporului român.”

integral pe ziaristionline.ro

Lasati un comentariu