3 contra 1 pentru Primăria Carei

• publicat la: 3 mai 2016
3 contra 1 pentru Primăria Carei

In competitia  pentru funcţia de primar al mun.Carei au rămas patru candidaţi, susţinuţi fiecare de către un partid. Este vorba de liderul PNL Carei, Ilie Ciută, actualul primar Eugen Kovacs, care candidează din partea UDMR pentru un nou mandat, de preşedintele PSD Carei, Ionuţ Oneţ si  de preşedintele ALDE Carei, Pinter Jozsef.

Faţă de alti ani electorali, numărul candidatilor a scăzut simţitor, noua lege de  impunere a strângerii de semnături pentru  înregistrarea candidaturii rărind numărul aspiranţilor.

Singurii care au ieşit în public pentru un dialog cu careienii şi pentru a le solicita sprijinul au fost liberalii, însoţiţi de candidatul lor pentru primărie, consilierul Ilie Ciută. Acesta a depus de altfel şi  cel mai ridicat număr de semnături, peste 1640.

Un  număr apropiat de semnături au depus şi cei de la UDMR  Carei. Fiecare dintre celelalte două partide a strâns mai puţin de jumătate din numărul semnăturilor  pentru PNL sau UDMR, cele  2 partide reprezentative ale Careiului.

Pentru necunoscători,  listele de semnături sunt PUBLICE, conform legislaţiei în vigoare.  Consultarea lor   este un drept   şi   nu un abuz.

Consecvenţi principiilor  lor , liberalii urmăresc respectarea legii, eliminarea jocurilor de culise şi eradicarea corupţiei din primăria Carei. Pentru nişte persoane care au calitatea de preşedinte de partid şi candidat la primărie ar trebui să primeze respectarea legii  şi a TRANSPARENŢEI.

Din cei 4 candidaţi  înscrişi în cursa pentru primăria Carei,  3 fac parte din alianţa împotriva liberalilor conduşi de Ilie Ciută, consilier  de  16 ani în CL şi total independent financiar.

Spre deosebire de  mun.Satu Mare, la Carei, alianţa politică din CL este alcătuită din UDMR,PSD şi ALDE.  Candidaţii acestor formaţiuni la primăria  Carei   se  susţin reciproc, fac publice bunele lor relaţii de colaborare dar evită să vorbească despre transparenţa în administraţie sau proiecte concrete.

Singurul independent financiar dintre toţi cei patru candidaţi la primărie este liberalul Ilie Ciută. Acesta este inginer şi are din 1991 firma sa de producţie. Din anul 2000 este consilier şi face parte din Comisia Economica  din cadrul CL Carei.

Candidatul UDMR Carei este preşedintele acestei formaţiuni şi primarul în functie din 2008, an din care are şi reţinere pe salariul de primar pentru miliardele pe care le are ca datorie la bugetul de stat.

Tot din 2008  încoace acesta a refuzat  românilor din Carei   un reprezentant în administraţia locală, Kovacs folosindu-se de majoritatea din consiliu a UDMR pentru a instala ca viceprimar tot  un  membru UDMR Carei, Keizer Ludovic, instaurând astfel o dictatură UDMR în mun. Carei.

Preşedintele PSD Carei , Ionut Oneţ  este candidatul  partidului pentru primăria Carei.  Consilier  local din 2012,  a  ales alianţa cu UDMR  chiar înainte de destrămarea oficială a  USL.

Din partea ALDE Carei candidează  preşedintele acestei formaţiuni, consilierul judetean Pinter. Acesta a candidat pe listele PNL  la CJ  dar a migrat apoi  la  PLR, ulterior  ALDE.  Este preşedinte ATOP şi angajat la firma Ro Conix Carei , înfiinţată de soţii Keizer  Irina şi Ludovic.

Solicitarea de către liberali a dreptului legal de a urmări listele de semnături depuse la  Circumscripţia electorală de ceilalţi contracandidati a iscat o adevărată isterie din partea celor verificaţi.

Toţi cei 3 candidaţi  ai  UDMR-PSD si ALDE au făcut front  comun împotriva candidatului liberal  şi au depus o plângere împotriva dreptului acestuia de a urmări listele lor de semnături care  până la urmă sunt publice. Ce or fi având de ascuns şi ce se doreşte a nu se afla?

Toti cei 3 candidati au  alergat apoi  la presa de casă a primăriei   Carei pentru a da declaraţii care dovedesc lipsă de siguranţă în cunoaşterea legii …cred că este un abuz….

Cert este că  toţi  3 candidaţii  care s-au sfiit să iasă  ziua în amiaza mare  să dea ochi cu careienii s-au speriat că electoratul careian va începe să conştientizeze despre drepturile pe care le are  şi pe care le poate pretinde şi astfel  nu va mai putea fi manipulat  în mod josnic.

Ce e rău în a arunca o privire peste nişte liste publice dacă ele sunt întocmite  corect şi nu se regăsesc în ele mai multe nume identice la aceiaşi formaţiune  dar cu semnături diferite?

Dacă până şi din postura de candidat unii au alergie la transparenţă, ce vor face dacă vor ajunge în postura de primar? Măsura gradului de transparenţă în administraţie denotă gradul dictaturii care se doreşte a se instaura …sau continua.

Buletin de Carei

comentarii

de localnic la 3 mai 2016 - 13:36

BRUNETULE
dc ai fost omul anului nu inteleg frica care te inconjoara. dc asa fost, (si nu ati alergat de la computer la computer, cum banuiesc, sa ati votat) ar terbui sa fi primar cu un nr de alegatori de peste 50%
sunt convins c ai dat seama c nici macar romani nu te voteza si nu ai nici o sansa si cauti fel de fel de scuze.
probabil nici kovacs nu o sa aiba 50% dar cel mai mult tot el osa aiba. in urmatorii 4 ani sloganul va fi c Careiul are un primar pe care nu au vrut alegatorii in proportie de 60 65 poate 55 %, dar trebuie sa gandest ca pe tine nu au vrut in proportie de 60 70 poate 80%.
astept sa intre securistul cu deduceri si jignirile care caracterizeaza

de Careianul la 3 mai 2016 - 14:26

gaborule,

nu ati gasit altul mai bun decat un datornic cu retinere pe salariu un coate goale care traieste doar din banii orasului si isi angajeaza ginerele la primarie si apii ia cu imprumutul bani de la fdg de parca ar fi banca lui personala…mare fricva aveti ca liberalii spun adevarul pe fata si nu suportati ca lumea sa cunoasca adevarul….voi vreeti numai suste in spatele usilor inchise ca valoarea voastra e doar de smenuri si invarteli cu banii publici. saracu primar cu datorie pe 20 de ani si urmeaza un vice fost forbalist care nici buda la stadion nu a fost in stare sa repare asa priceput a fost… banii careienilor au mers pe caii de la castel la asociatia de la o angajata de la primarie….. brunetul a avut curajul sa iasa in mijlocul careienilor sa vorbeasca cu toata lumea si sa respecte legea si de ce va e frica daca ati facut asa cum trebe toate? de ce umblati la oameni doar seara acasa si dati telefoane sa amenintati ? vrei un primar plin de datorii care sta la altul in casa ca el nu are nimic pe numele lui? ce barbat e asta?

de ioiii la 3 mai 2016 - 14:36

daca ati stii ca brunetul nu ia voturi nici maca nu v-ati obosi sa scrieti ca sa nu il faceti mai mare dar pentru ca va
tremura ficatii ca se va afla ce ati facut
cu banii careienilor in 2 mandate aruncati
cu gunoi in singurul consilier care
a tinut partea careianului
sarac si amarat la fel ca si pentru cei intelectuali;
mare frica aveti ca se va vedea ca se poate
trai si liber in Carei fara sa iti
fie frica sa vorbesti pe strada si cu vecinii
despre ce subiect vrei si nu te
spune nimeni la sefu de la primarie care apoi te ameninta!
votam ilie Ciuta in 5 iunie si scapam
de dictatura udemerista!
nu va fie frica covacila picaaaa!

de unul la 3 mai 2016 - 14:50

Traiasca domnu Ciuta Ilie!Viitorul primar al Careienilor!!!!Jos dictatura Kovacs .INCINOSUL comunistul, sovinul si fraier!!!!

de 1989. la 3 mai 2016 - 14:58

JOS CU DICTATORUL MINCINOS KOVACS!LIBERTATE!KOVACS NU TE VREM AI MINTIT DESTUL PLEACA!!!!

de Jilava la 3 mai 2016 - 15:11

Sa vina DUBAi dupa Jenoke!

de lokalnik la 3 mai 2016 - 16:01

mai gaborika dc ai dat semana k ai destule voturi pentru jeno dc ai dat fuga la biserica la ortodoxii ca sa ceri de la romanii voturile ieri*?

de TILI la 3 mai 2016 - 20:42

Bai mare, vor fi 2 tururi de alegeri !!!!!

de vasile vecinu la 3 mai 2016 - 21:49

Vai de viata mea si de codrul meu ca e prezent din nou printre noi cu tupeul si limbajul lui de drogat! Droghi nu mai ai marfa si te manifesti violent lingvistic pe Buletin de Carei? Scarba ai fost si scarba ramai distrusul lumii dar te crezi limizina insa esti o rabla ruginita in codru!
D-nule Ciuta nu va suparati pe el, se etnobotanea in trecut dar de o vreme e la dezintoxicare si reactioneaza vulgar iar in plus are un bagaj genetic prost si deci e cam prost.

de Horia Mărieș la 4 mai 2016 - 07:18

Studiu de caz, sau de Kovács.
Și Piedone și Kovács vor un al patrulea mandat.
Orice asemănăre între cele două obrăznicături este una pur intâmplătoare.

http://youtu.be/aQNqy1goM_U

Ăilalți doi, sunt doar niște nulități, adică niște iepurași rătăciți printre ouăle roșii de Paști care aleargă acum pentru Kovács. Nu se știe insă pentru cine vor alerga mâine fiindcă sumt instabili în sentimente, sunt navetiști între partide.

„Dosar de politician: Politicienii știu că „primărie” rimează cu „pușcărie”. Cum arată edilii penali și obraznici – Piedone și Vanghelie”. (Sursa: Silviu Mănăstire)

de Horia Mărieș la 5 mai 2016 - 17:35

Ce drăguț și ce duios îl pupă căplenarul în fund pe Oneț. Bravo lui.

Are, timp de o lună, adică până la aegerile locale, porție dublă (tain dublu – și de la Kovács și de la Oneț).

Urmează la rând (ca să-și dea jos pantalonii pentru a fi pupat) și ALDE Pintér. O gașcă de mafiozo faliți („Tapasztalat és lendület”- MÁJ 5, 2016).

Mintenaș pupăturile in fund vor apărea traduse în limba română și în „OooooDeCe?”. De aia.
In plus, le va „posta” (prin grija căplenarului și a finului sas) și catindatul Kovács pe paginile lui (maghiară și română) de pe feisbuci!
Mare succes media, ce mai incoace și încolo!

de Horia Mărieș la 5 mai 2016 - 18:40

Ce v-am zis (v-am scris) mai sus ???
Trebuia să propun amatorilor și un pariu având ca miză o duzină de sticle de bere Guinness. Acum aș fi băut bere.

„PSD cere postul de viceprimar al Careiului, Careianul / 10 minute ago”

„„M-am născut în Carei, sunt de profesie economist. Am absolvit Facultatea de Management Financiar- Bancar . Ca experienţă profesională, am lucrat timp de şase ani la două instituţii financiar- bancare, pe diferite funcţii

– UNDE AI ABSOLVIT ??? Lasă matale tromboanele – spune de ce nu mai lucrezi la bănci unde sunt CELE MSI MARI SALARII!]

Actualmente sunt director al ANIF – Unitatea de Administrare Satu Mare.”

– [CE TANGENȚĂ ai matale cu imbunătățirile funciare boierule? S-au studiat și astea pe la facultatea aia de rahat (pardon, de mngmt. bancar)? Aiurea! Un farsor, un politruc josnic profitor de slujbe bugetare făcute cadou de Govor peseducă-se învârtindu-se!

Lasati un comentariu