Proconsul şi Lidia Buble la AugustFest 9 Carei

• publicat la: 7 August 2016
Proconsul şi Lidia Buble la  AugustFest 9 Carei

Sâmbătă,6 august 2016, în cadrul celei de-a şasea zi a Festivalului AugustFest 9 de la Carei, cuvântul de ordine a fost distracţia. Muzica uşoară şi invitaţii au reprezentat ingredientele perfecte pentru o seară de neuitat.

Programul a fost deschis de doi tineri şi talentaţi careieni, care în acest an  au avut performanţe deosebite în domeniul muzicii uşoare, la nivel naţional. Aceştia au fost îndrumaţi de profesorul Szűcs  József.  Niculina Pop solistă în cadrul formaţiei Castelanii de la Centrul Cultural Carei a obţinut două premii importante în luna aprilie a acestui an: Trofeul Festivalului  Concurs Internaţional „Kronstadt Masterfest” de la Braşov, categoria 15-18 ani şi Locul al III-lea la Festivalul Concurs Internaţional de Interpretare vocală „Muzică pentru toţi” de la Baia Mare iar Manuel Chivari a participat la concursul naţional de talente „Românii au talent”, organizat de un cunoscut canal de televiziune naţional, unde s-a clasificat pe locul al cincilea în finala care a avut loc în luna iunie a acestui an, impresionând juriul şi o ţară întreagă prin vocea şi talentul său.

Celor doi tineri li s-a înmânat o diplomă demerit pentru aceste rezultate, din partea Direcţiei de Cultură a Municipiului Carei.

Prima invitată a serii, cântăreaţa Lidia Buble a transformat recitalul într-un show de neuitat, publicul fredonând pe toată durata spectacolului cunoscutele melodii „Noi simţim la fel”, „Forever Love” sau „Le-am spus şi fetelor” alături de îndrăgita artistă.

Cunoscuta formaţie bucureşteană Proconsul a continuat programul în aceeaşi notă, reuşind să magnetizeze cei peste 2000 de spectatori prezenţi în parcul din Carei, atât cu piesele ritmate precum „Mi-ai luat inima”, „Spune-mi despre noi”, cât şi cu inconfundabilele balade precum „Cerul”, „Pentru tine” sau „Zbor”.

comentarii

de publicul la 7 August 2016 - 15:05

Cu parare de rau o spun dar a fost rusinoasa
interpretarea celor 2 Careieni!Parca i-a pus cineva cu forta pe scena!!!Nu tu entuziasm,implicare public 0!O asfel de atitudine fata de publicul din orasul tau natal este Jenanta!Oricat de mare vedeta ai fi!Rusinoasa prestatia celor doi!Pacat, mai au multe de invatat acesti tineri!

de elisa la 7 August 2016 - 15:16

Mie mi-au placut. Nu putem sa avem toti acelasi gusturi si opinii. Fiecare din noiu avem cate ceva de invatat iar tinerii sunt la inceput de drum asa ca nu e o rusine ca mai au de invatat. Sunt la inceput de drum si trebuie sa ii sprijinim. Bravo lor.

de publicul la 7 August 2016 - 15:55

Da i-am sprijinit,am fost sa- i vedem,ne-am bucurat pentru succesul lor national, am citit despre ei,i-am urmarit si la TV.dar multi sustinem ca aseara au dezamagit foarte tare!Nu poti sa urci pe scena si sa nu transmiti nimic !Sa nu comunici aproape deloc cu publicul si sa dai impresia ca abia astepti sa cobori de pe scena!Da bravo lor pentru tot ce au realizat dar gafa de aseara o facea un absolut incepator iar ei totusi au la activ mai multe participari si concursuri!Ne pare rau dar au fost mult sub asteptarile multora!

de careian la 7 August 2016 - 19:44

tu poti sa vorbesti doar in numele tau nu si al publicului care i-a apreciat si i-a primit cu caldura!
daca tie nu iti place de ei nu veni la recitalurile lor! careienii sunt foarte multumiti de ei asa ca lasa vrajelile tale de tulipan si lasa-ne pe noi sa ii ascultam ca ii ascultam cu placere! pe unde veniti numai mizerii lasati in urma voastra. bravo Niculina bravo Emanuel!

de erik la 7 August 2016 - 20:28

mie imi place cum canta si manuel si niculina si am fost jos in public si nu inghit ce spui tu care semnezi public.
eu cred ca numai asa ai scris ca sa faci aici cearta. nu iti place atunci stai acasa si lasa pe noi sa ascultam !

de zsolt la 7 August 2016 - 21:16

eu am fost multumit de programul de sambata seara de la scena. restul sunt invidii pentru cine nu a fost chemat sa cante pe scena probabil.

Lasati un comentariu